gânduri verzi pe pereți

Era vremea a ploaie. Afară aerul se întețea umed și prăfuit, norii se îngrămădeau să astupe  crăpătura luminată de razele albe, ce uneau cerul cu creasta muntelui chel.  Mă duceam la Santi, spre poalele muntelui și acceleram să nu nimeresc sub primul șuvoi tulbure,  cu portbagajul plin de ustensile pentru o curățenie pe care dânsa a numit-o la telefon „a fondo”, iar eu mi-o închipuiam ca pe o mașină veche și hodorogită de scurs puteri. Am apăsat soneria și s-a dezlănțuit un sunet strident și nesuferit, iar din interior o voce moale m-a îndemnat să împing ușa, căci e descuiată, să intru și să aștept doar puțin. Casa mirosea a dejun recent consumat. Obișnuit. Cafea cu lapte, pâine coaptă în toaster,  pe a cărei suprafață încinsă aromele de ulei de măsline, jamboane și cascavaluri se intensifică și persistă îndelung prin încăperile neaerisite. Santi a apărut elegantă, chiar dacă purta o cămașă simplă și blugi negri de lucru,  mirosea a parfum pulverizat abundent pe...

Pedro se trezește înainte de răsărit, sorbește rar un solo încins, apoi se scufundă în fotoliul său de birou, cam deteriorat, cam scârțâit, al cărui piele veche i-a copiat deja forma șezutului zilnic.  Deschide multiple documente Excel, notează niște date pe hârtii, scoate la printer foi cu tabele pline de numere mărunțele, trece peste ele o riglă transparentă, comparandu-le cu alte date de pe monitoare. E calm, chiar și atunci când pescuiește o cifră greșită și din cauza ei trebuie să ia tot ritualul de la capăt. E responsabil, pentru că de la domiciliu ar putea să-și organizeze orarul pe placul său haotc, dar pentru micile inconveniențe de a fi matinal și eficient primește un salariu in-vi-di-a-bil.  În pauzele scurte trece pe sofaua veche, pătată, prăfuită și pornește trackul lui Bon Jovi. Mârâie. Lui îi pare că ceea ce se aude în subsolul semiobscur ar putea fi numit melodie, de fapt poate fi numit orice i-ar părea lui, pentru că nimeni nu-l aude de câteva luni. Își maseaz...

La noi în sat s-a deschis biserica, în conformitate cu Ordinul Guvernului SND/399/2020, din nouă mai, nu pentru că așa vrea Papa, ci pentru că legea-i lege. Pastorul, ori cine răspunde la ei de gospodăria lăcașului sfânt, a pus lângă ușă o masă chitită cu horboțică și pe masă o sticluță cu gel dezinfectant. Lumea în măști și mănuși intră la misă, păstrând distanța socială, fără pupat, cuprins; fără tot felul de atins și pipăit, cum se obișnuia înainte de pandemie. Ascultă slujba pe care o poate urmări și  în telefon de pe sofa. Dar lumea deja tare-i sătulă de telefon, de sofá, de linkuri, de curbe, de hărți cu date și vrea să iasă, ca și fiinșă socială ce este, aspiră să ajungă mai ales acolo unde roiesc alți semeni la fel de sătui de una și aceeași, de dimineață până seara, în fiecare zi. Spaniolilor li se explică de zece ori pe un loc regulile acestui joc, ca idioților,  și ei se supun, pentru că, de la nivelul lor de națiune civilizată, nu vor să pară mai imbecili de...

Bunelul Ion era gospodăros și harnic, atâta au moștent copiii și nepoții de la dânsul. Ținea o vie de pomină în Călugăra, pe care o lucra în genunchi. Făcea un butoi mare de vin gros,  care nu avea alt nume decât „curat”. Vinul și radiotocika i-au ținut de urât toată viața pașnică. La război s-a dus cu crucea în sân și cu Dumnezeu în suflet. Nu știu ce grozăvie ar fi putut să se întâmple acolo de s-a întors cu pieptul gol și singur. Probabil o trădare, ce altceva ar determina o ființă umană să se despartă de cele mai scumpe și dragi… Probabil după ce a mers peste atâta carne împușcată, tăiată, arsă, după ce a văzut inimi despicate și creieri zburați s-o fi prins la gândul că nu mai erau acelea tocmai sălașuri de găzduit spirit și duh.  Probabil că s-a rugat, a implorat, a urlat de impotență și durere, a cerut semne și să se oprească lumea în loc ori măcar să dispară dânsul, de groază. A îngropat cadavre de camarazi și absolut necunoscute fără slujbe și pomene și a înțeles că d...

Vega Baja găzduia o toamnă caldă. Se răsfăța în îmbrățișarea ei diafană. Erau senine și frumoase amândouă, toamna și Vega Baja, ca o femeie amețită de plăcere. În unele zile vântul ridica nori de praf, purta firele dezlipite de pe scoarța arsă a pământului ca pe un voal de nălucă, spre munții Murciei ori îndărăt spre Mediterană, cum îi venea, la nimereală. În mișcarea dezordonată a curenților când calzi, când reavăni, localnicii întrezăreau semne de prăpăd, dar nu se încumetau șă-și împărtășească presimțirile nici măcar din mers, la binețele care de obicei încep și se termină cu apropouri despre vreme, nici dacă se opreau să vorbească pe îndelete, nu pierdeau vremea cu prevestirea pericolului.  La meteo se calchiau știri despre schimbarea vremii, dar puțini suportau buletinele până la meteo. Spania se pregătea de o nouă porție de alegeri, după ce negocierile de a forma un guvern acătării au eșuat; se mai pregătea să facă față unei eventuale căderii economice europene, iscat...

Ziua îndrăgostiților în Spania se sărbătorește, cum e și firesc, primăvara, iubiții își dăruiesc o carte ori un trandafir, respectiv ziua aceasta se mai consideră și a cărții ori a amatorilor de lectură. Orașele mari în această zi se transformau, înainte de pandemie, în librării la aer liber, decorate cu flori vii, străzile se umpleau de expoziții cu vânzare ale editurilor harnice sau pur și simplu de mese ori rafturi slinoase cu ediții terfelite de nenumărate degete anonime. Legenda sărbătorii este protagonizată de San Jordi, protectorului orașului Barcelona. Se zice că în încăierarea sa cu dragonul care ținea în frică urba și prințesa acesteia, l-a străpuns pe căpcăun cu spada și din corpul său au țâșnit roze în loc de sânge, o floare i-a dăruit-o prințesei, care-i căzuse cu tronc, evident, și de acolo au pornit toate, - marcanta zi de 23 aprilie, (alte surse zic că în respectiva zi Sfântul ar fi fost decapitat) un trandafir în semn de afecțiune, iar în anii 20 ai secolului tr...

Pe peretele din FB curg râuri de  insulte la adresa incompetenței șefilor de state impotenți să soluționeze criza generată de pandemie.  O colegă de la scoala de limbi străine, la care lucrez, se revoltă în grupul WhatsApp că  pentru a obține un post de muncă decent, din care cu greu îți permiți să hrănești familia trebuie să faci cel puțin o facultate, să aduni experiență, să te implici în activități sociale, să faci voluntariat, să participi la concursuri de angajare/opoziții, să treci practic prin foc și dârmon, dar ca să conduci o țară nu ai decât să-ți pui semnătura sub un rahat de partid și să faci treninguri de mințit și furat.  Pandemia ne-a prins în pragul sârșitului de trimestru, mare noroc am avut că notele elevilor erau aproape scoase, de la Dumnezeu mai mult, de la profesori tot atât și s-au rotunjit niște medii înaintea dezastrului din care nimeni nu mai îndrăznește să facă nici un fel de preziceri. Ca să nu ne pară floare la ureche, în ziua în ...