Pedro se trezește înainte de răsărit, sorbește rar un solo încins, apoi se scufundă în fotoliul său de birou, cam deteriorat, cam scârțâit, al cărui piele veche i-a copiat deja forma șezutului zilnic. Deschide multiple documente Excel, notează niște date pe hârtii, scoate la printer foi cu tabele pline de numere mărunțele, trece peste ele o riglă transparentă, comparandu-le cu alte date de pe monitoare. E calm, chiar și atunci când pescuiește o cifră greșită și din cauza ei trebuie să ia tot ritualul de la capăt. E responsabil, pentru că de la domiciliu ar putea să-și organizeze orarul pe placul său haotc, dar pentru micile inconveniențe de a fi matinal și eficient primește un salariu in-vi-di-a-bil.
În pauzele scurte trece pe sofaua veche, pătată, prăfuită și pornește trackul lui Bon Jovi. Mârâie. Lui îi pare că ceea ce se aude în subsolul semiobscur ar putea fi numit melodie, de fapt poate fi numit orice i-ar părea lui, pentru că nimeni nu-l aude de câteva luni. Își masează cu mâna liberă tâmpla și câteva fire cărunte, iese din încăierarea cu conturi și balanțe, ca un scufundator abil din valurile unei furtuni.
La ora unu se anunță pauza lui de masă. Mațele goale îl sâcâie să caute ceva prin frigider. Își scoate căștile, împinge cât cole tastatura de pe care s-au șters multe litere, se ridică din fotoliu și își scutură extremitățile. Prin ferestrele prizărite ale subsolului se scurge un smoc palid de lumină, se aud pași trași agale, tocuri grăbite, tălpi îndesate și sigure, piciorușe ușoare și sprintene. Pedro își ascultă măruntaiele și urcă la parter, în bucătărie, după mâncare și o gură de aer proaspăt.
Decojeste o portocală mustoasă, taie două feluri de cașcaval și ultima bucată de chorizo uscat.
Când m-am dus să-i văd locuința prima dată era mijlocul zilei, cam ora lui de destindere, mi-a arătat toate încăperile și a zis că vrea ca o dată pe săptămână să-i dezinfectez totul, a făcut o pauză, mi-a cercetat preocuparea și a precizat că se referă doar la casă.
Mi-a zis că până la pandemie a avut o menajeră străină, care a reușit să plece la ai săi înainte de a se fi închis granițele și explicația scurtă trebuia într-un fel să-i servească drept scuză pentru dezordinea, ba chiar aș zice dezastrul în care l-am cunoscut.
Stă într-o urbanizare dosită către liniștea periferiei, cu intrare comună pentru opt locuințe și un culoar în aer liber, prin care există acces la poarta fiecărei ogrăjoare lesnicioase, compuse cu gust și grijă din cele mai necesare mărunțișuri, - șezlonguri, scaune cu mese, barbacoa, vazoane decorative cu flori pestrițe, figuri de gips, biciclete, practic aruncând o privire atentă peste ograda locatarului îi poți efectiv scana crâmpeie de viața în care dospește.
Ogrăjoara lui Pedro, numită de spanioli „patio” găzduiește o masă cu scaune arse de soare și trei generații de plante udate regulat. Masa stă chiar lângă gard, în soare, într-un loc tare nereușit de așezat la ea, curată, izbitor de curată, în sânul prafului dens, aciuat.
Într-o oră mă întorc, Pedro și-a potrivit masca, o perche de mănuși de unică folosință și a dispărut, rotind pe deget cheile de la automobil.
S-a întors cu două pungi enorme de alimente. Una a descărcat-o în frigiderul pe care tocmai îl ghilosisem cu spirt și oțet, iar alta a lăsat-o pe masa din patio și a trimis un mesaj Whatsapp. La nici două minute am auzit pe culoar un șirag de pași mărunți, se grăbea o femeie tânără cu șuvițe de un castaniu strălucit, mîinile ei subțiri în mănuși albastre au tras punga peste gard.
Gracias Pedro cariño. Vales un mundo.
Tu vales dos mundos Victoria, que aproveches y que te cuides.
Pedro nu-i datorează nimănui vreo explicație și nici nu avea de gând să o dea, dar s-a prins imediat că ochii mei cât două cepe, cocoțați tocmai pe frunte de nedumerire s-ar putea întoarce la loc mai repede, dacă mi-ar povesti că Victoria e angajată la urgență în Vega Baja și dânsul s-a oferit să-i cumpere săptămânal un pachet de alimente, deoarece acesta e unicul lucru bun pe care îl poate face în aceste timpuri stranii pentru dânsa și în general.
Comentarii
Trimiteți un comentariu