În unele zile vântul ridica nori de praf, purta firele dezlipite de pe scoarța arsă a pământului ca pe un voal de nălucă, spre munții Murciei ori îndărăt spre Mediterană, cum îi venea, la nimereală. În mișcarea dezordonată a curenților când calzi, când reavăni, localnicii întrezăreau semne de prăpăd, dar nu se încumetau șă-și împărtășească presimțirile nici măcar din mers, la binețele care de obicei încep și se termină cu apropouri despre vreme, nici dacă se opreau să vorbească pe îndelete, nu pierdeau vremea cu prevestirea pericolului.
La meteo se calchiau știri despre schimbarea vremii, dar puțini suportau buletinele până la meteo. Spania se pregătea de o nouă porție de alegeri, după ce negocierile de a forma un guvern acătării au eșuat; se mai pregătea să facă față unei eventuale căderii economice europene, iscată de Brexit, și își atârna într-un punct mort legile sociale, ecologice și din sănătate.
Primii stropi au căzut în argila uscată ca într-o tigaie cu ulei încins, s-au înmulțit pe frunzele beștelite ale livezilor de citrice, au resuscitat în vine vii și s-au strâns repede până la vârfurile canalelor de irigare.
Elida, o femeie măruntă și iute ca morișca de vânt din streașina barului pe care îl administra, a întins corturile imense cu cârligul ruginit. S-a uitat lung la cer, a măsurat norii, le-a comparat nuanțele. Cele întunecate i-au întețit respirația. Puținii clienți s-au ascuns la dos cu băuturi calde ori tari.
Elida a pus la fiert un ceaun mare de callos și altul de ciolane pentru un cocido, - să se ia cu lucrul și în speranța că spre seară mizeria de ploaie se va ogoi, iar lumea flămândă se va aduna la mesele ei jilave, să povestească din cele trăite.
Dar ploaia a continuat după chindii și toată noaptea, și a doua zi, și, urmărind știrile, Elida a înțeles că nu va avea pe cine hrăni din povestea de fierturi condimentate. Un reportaj de la televiziunea locală arăta niște mahalale vulnerabile, în care lumea necăjită și speriată scotea plângând găleți de apă mâloasă din case. Primarul în cămașă udă și ciubote murdare de lut făcea apel către săteni să urce la nivelele superioare ale caselor, ori să se mute în adăposturi mai sigure. Râul Segura s-a umplut imediat, s-a vârcolit în albie apoi a prins a rupe din maluri și s-a revărsat peste recoltele nestrânse, până a sfidat toate pragurile joase din luncă.
Pe mulți localnici catastrofa i-a prins fără alimente și fără apă potabilă, fără conexiune la internet și fără transport, să iasă din captivitatea apelor. Elida a sunat la centrul de coordonare a voluntarilor și a oferit masă caldă pentru 30 de oameni (în localul său) din produsele pe care nu vroia să le arunce. Soțul a avertizat-o să nu se lanseze în aventuri, a refuzat să participe la pomenele ei consumante, s-a lăsat în fotoliul din salon, și-a acoperit picioarele cu o plapumă de lână și i-a amintit soției de carnețelul cu datorii din cutia secretă a aparatului de casă:
- Caută-ți de treabă, Elida. Odihnește-te la urma urmei și bucură-te că nu ne-a înghițit valul ca pe alții. Mare treabă dacă se vor pierde două ceaune de sorbitură.
- Nu arunc nimic.
- Mănâncă dar tu, să-ți astupi oleacă oasele, s-a hlizit răspicat Rafa, că degrabă n-o să am pe ce pune mâna.
Elida a trecut nepăsătoare pe lângă fotoliul plin de carne neforțată și pe lângă ironia înțepătoare a bărbatului.
La o săptămână străzile s-au umplut de mobilier umflat de umezeală și de electrocasnice arse. Apa se retrăgea lent, răspândind putoare de mâl și hoituri putrezite în el.
Iarna n-a căzut niciun strop de apă din cer, a fost caldă și Elida a spălat încontinuu pereți , podele, rafturi, lucruri din dulapuri, a cheltuit multe sticle de clor să scoată putoarea calamității care a trecut prin toate lucrurile ei ca o scârbă prin suflet. Era vorba doar de lucruri și Elida a găsit repede puteri să nu se consume după ele. A îndeplinit formulare, a dat sute de sunete, a înfruntat zeci de scuze și refuzuri indiferente. Până în primăvară însă a primit niște bani din asigurare și cu ei și-a retușat încăperea barului și echilibrul interior.
Despre Covid-19 a auzit de la niște străini în trecere, care s-au așezat la masă de lângă fereastră, au servit dejunul și-au cumpărat prânzul la pachet. I-au zis Elidei că pe la chinezi bântuie o boală stranie, Elida s-a rugat să nu semene cu Ebola și să i se găsească leacul acolo unde bântuie. Și-a amintit de norii pământii din toamna trecută și de nenorocirea pe care o aduseseră, multă lume încă nu-și revenise și Elida s-a mai rugat să nu se repete lucrurile rele.
În martie castanul de la colțul barului și-a gătit toți mugurii de înflorit, mari și plini de petale parfumate. Îi lipsea doar oleacă de soare să explodeze într-o ploaie de petale peste mesele noi ale terasei reformate.
Elida gătea callos în cratiță nouă cu multe mirodenii, a auzit că drama chinezilor a trecut hotarele, că se răspândește vertiginos în Italia, iar în ziua marșului feministelor din Madrid a avut barul plin de oameni vorbind despre pandemie și abia de au tinut-o picioarele să-i servească pe toți cu ce avea mai bun.
La o săptămână autoritățile au introdus stare de urgență, deoarece capitala mișuna de infectați, s-au umplut spitalele de suferinzi respirând prin tuburi și măști cumplite, au fost transformate în spitale și alte edificii goale, iar pista de patinaj a trecut pe post de morga. Erau îngropate zilnic sute de numere de oameni. Anume numere, nu oameni, pentru că nu li se oficiau mise, nu îi petreceau rudele în ultimul drum și identitățile oamenilor nu încăpeau în punctele și liniile mărunte ale graficelor zilnice.
Elida a închis restaurantul plin de mâncare. A dormit o noapte cu ochii deschiși, îi era frică de boală, de sărăcie, de moarte și de o viață nenorocită se temea, dar refuza s-o termine fără rost. Și-a anunțat soțul că trebuie să golească restaurantul de mîncare înainte de a se fi deteriorat.
- Ogoiește-te a țipat Rafa mai tare decât televizorul care nu se oprise de emis filme în ultimile trei zile, cauți să mă bagi în pământ și nu știi cum.
A doua zi Elida a deschis numai jaluzeaua de la bucătărie și a pregătit douăzeci de pungi în care a pus o sticlă de apă, un măr și un bocadillo de șuncă cu cașcaval pe roșii rase și ulei de măsline, le-a aranjat într-o ladă pliabilă și s-a dus la benzinăria din capătul satului.
Și-a pus mască și mănuși ca orice om precaut și a rugat vînzătorul de la benzinărie să le distribuie pungile cu gustări șoferilor de camioane.
Criza aceasta poate fi depășită desigur datorită unor persoane responsabile ca Rafa, pentru că nu se urnește un pas de acasă, dar această criză, inundatia din toamnă, incendiile, înghețurile și orice alte intemperii nu ar putea fi supraviețuite fără o mână de om ca Elida.
Comentarii
Trimiteți un comentariu