Relatii divine

La noi în sat s-a deschis biserica, în conformitate cu Ordinul Guvernului SND/399/2020, din nouă mai, nu pentru că așa vrea Papa, ci pentru că legea-i lege.

Pastorul, ori cine răspunde la ei de gospodăria lăcașului sfânt, a pus lângă ușă o masă chitită cu horboțică și pe masă o sticluță cu gel dezinfectant. Lumea în măști și mănuși intră la misă, păstrând distanța socială, fără pupat, cuprins; fără tot felul de atins și pipăit, cum se obișnuia înainte de pandemie. Ascultă slujba pe care o poate urmări și  în telefon de pe sofa. Dar lumea deja tare-i sătulă de telefon, de sofá, de linkuri, de curbe, de hărți cu date și vrea să iasă, ca și fiinșă socială ce este, aspiră să ajungă mai ales acolo unde roiesc alți semeni la fel de sătui de una și aceeași, de dimineață până seara, în fiecare zi.

Spaniolilor li se explică de zece ori pe un loc regulile acestui joc, ca idioților,  și ei se supun, pentru că, de la nivelul lor de națiune civilizată, nu vor să pară mai imbecili decât idioții. Și în toată perioada carantinei chiar au fost un exemplu bun, în linii mari, de comunitate receptivă și colaboratoare, - pentru că au urmărit imensa diaree de ordine, legi, dispoziții, amendamente, decizii, decrete generale, locale, naționale, sociale etc. și nu s-au încâlcit în ele, - chiar! s-au închis în case, au făcut cumpărături doar o dată pe săptămână, au cântat, dansat și aplaudat în balcoane, au făcut lecții cu copiii, nu și-au văzut rudele decât pe ecrane, au plimbat câinii, au pivit tot Netflixul și au citit cărți, au făcut voluntariat pentru neputincioși, au cusut măști, au făcut sport și multă mâncare. 

Nu știu dacă există și alte raționamente, dar echilibrul lor, calmul, maturitatea s-ar putea pune și în seama faptului că istoria relației lor cu Dumnezeu n-a suferit atâta tăgăduire, nu l-au îmbrâncit din biserici, nu s-au lăsat jumătate de secol apoi iarăși s-au prins ca niște lichele fățarnice de El și  au avut cumva mai multă libertate de a decide în ce fel să-și construiască relația cu divinitatea. 

Europa modernă, evoluată, progresistă și implicit Spania, are o biserică puternică, preoți mai liberi, pentru că nu-și botează copiii cu politicienii și respectiv nu se văd ulterior obligați să se înhame la campanii electorale și citirea pomelnicelor de infractori. Are o biserică bogată, și preotul din satul nostru pedalează de zori o bicicletă răblăgită, de-i zboară pălăria, iar din veniturile lăcașului de cult hrănește săptămânal zeci de familii nevoiașe, majoritatea - migranți, care după multă durere, suferință și minciună, îl redescoperă pe Dumnezeu acolo unde primesc grijă.