La Itaca

Cam de câte ori îmi ung cu cremă înainte de culcare mâinile arse de produse de curățat și pline de cicatrici, ca să-mi pot îndoi degetele, îmi amintesc scena dintr-un film despre gulag, în care eroina toți anii de detenție folosea porția săptămânală de unt pentru ten și mâini, iar după ce s-a întors din Siberia, multora nu le venea a crede că a supraviețuit, dar mai ales că practic nu s-a schimbat.

Eroina era tânăra și spera foarte mult să se întoarcă, dar eu oare de ce o fac?

Sâmbăta trecută, după ce am scotocit o bluză potrivită și mi-am colorat puțin ridurile, am băgat în rucsac un carnet de notițe și un pix, m-am uitat la mâinile proaspăt unse și am conchis că pentru ditamai ocazii rare se merită.

Seara se anunța caldă și ușoară. M-am pornit cu ideea fixă că literatură libidinoasă nu digerez, dar contactul cu soiul de femei culte mi-ar face bine. Eu din casă singură și fără treabă cred că n-am ieșit nici o dată în ultimii zece ani, deci zic ia să-mi fac de cap ultima oară înainte de bătrânețe.

Pe Maria o cunosc de jumătate de viață și jumătate din această jumătate am locuit la o azvârlitură de băț fără să bănuim - din mari păcate. La întâlnirea din cafeneaua Itaca a povestit despre experiența sa literară și despre a treia sa carte „Insomnia”, de la care nu așteaptă popularitate, bani sau carieră, pentru că, în esență, scopul acestei cărți s-a atins constant pe parcursul scrierii - aducându-i autoare-i plăcerea de a se frământa în magia cuvintelor. Maria e persoana pe care o poți caracteriza printr-un cuvânt - perfecțiune - fără riscul de a exagera, e unica ființă de pe fața pământului cu care ma incomodez să vorbesc spaniola, pentru că o posedă mai bine decât majoritatea spaniolilor; e o companie plăcută, comodă în orice temă; e pur și simplu mentalitatea, temperamentul și convingerile mele, dosite într-un cufăr de preț pentru timpuri mai bune. Maria e un exemplu de caracter și curaj și cea mai clară probă că nimic în viața noastră nu are loc întâmplător și fără sens; până și căutarea haotică a unui post de radio îți poate deschide calea spre profesie, pasiune și practic spre inima bărbatului iubit.

Elena - a doua autoare și-a prezentat ultimul dintre cele 7 romane „Saltando las olas”- farmacistă, soție, mama care pune masa caldă de trei ori pe zi, editează câte un roman pe an. S-a așezat cumințică pe scaun și povestea ironic despre aventura ei numită - scris - omițând intenționat practic aspecte legate de inspirație, talent, chemare, vocație. A povestit pe scurt istorioarele care i-au mărit cercul de cunoștințe și i-au răspândit numele pe tot globul. A zis că „hobbyul” acesta îi diversifică rutina. A doua sa sarcină de exemplu a prins-o într-o vară infernal de caldă, petrecută în căsuța strâmtă a mamei, de aceea s-a apucat de scris cartea care a purtat-o cu burta la gură pe trei continente, drept că imaginar doar; pe insule exotice, în hotele de lux și jacuzzi aromate. La liceu Elena a fost o rățușcă urâtă și la facultate penajul a rămas intact, dar scrisul i-a permis să treacă limitele de care în viața reală n-ar fi avut curajul nici să se apropie.

I-am citit cartea în două zile. Mai vreau.

O să-mi cumpăr o cremă nouă. Deja știu pentru ce.