Treceți la conținutul principal

Virus si prejudecati

 În vinerea când Vega Baja a intrat în carantină rafturile supermarketurilor s-au golit și prin grupurile mămicilor de la scoala copiilor mei s-au revărsat mesaje veninoase din capetele atotștiutoarelor cu ochii răsturnați peste cap: „Cum, Doamne, e posibil să cumperi pană penești magazinul?”
Este posibil. Lumea în zona noastră nu face rezerve de alimente, nu conservează, nu umple beciuri de bunătățuri nici cotețuri cu animale de tăiat, iese la cumparaturi săptămânal, din plictiseală ori shopogolism. Dar când s-a cerut să ne închidem în case cei precauți și responsabili și-au făcut ca și camionerii plinul, să nu se oprească la fiecare ieșire de pe autostradă. Și tocmai mahalagioaicele care n-au vrut să se facă de râs cu cărucioare pline ies zilnic la plimbare să-și împlinească pofte, să-și satisfacă mici capricii, pe unde le trebuie și nu le trebuie, umplând străzile de pericol.
Dina, din rândul drept al urbanizării noastre îngrijește trei pisici acasă și toată turma de sălbăticiuni, care odinioară se alimenta din containerul de gunoi de la intersecție, până le-a improvizat dânsa o cantină motănească sub măslinul de la colțul edificiului în care locuiește. Pe Dina la fel au judecat-o alergicii la animale, sensibilii la putoare și susținătorii rafturilor pline, când a curățat secția de alimente pentru feline, dar ei nu i-a păsat, pentru că mai mult o bucură vagaboantele sătule și faptul că supermarketul se reumple la timp.
Andres și-a cumpărat kile de cascaval, salamuri, nucușoare, biscuiți sărați, lapte pentru cafele matinale și multă băutură tare, să-și dezinfecteze pielea și să-și întremeze sufletul în serile de pustnic. Bărbatul repară țevi sparte, conducte perforate ce transportă murdării contagioase, s-a expus în experiența sa largă armatelor de viruși, dar nimic nu i-a cauzat mai multă preocupare, și nu îi este deloc rușine să recunoască - frică, decât mizeria din cauza căreia s-a oprit lumea în loc. L-a debusolat ușor, dar n-a intrat în pământ de incomoditate dacă l-a etichetat cumva bețiv casierița cu ochi blânzi, istovită de scant, cărat produse și aranjat pe rafturi  și probabil cu o față foarte frumoasă, pe care n-a putut s-o vadă de sub masca de protecție. A împins căruciorul plin până la ușa automată ce ezita să se deschidă și i-a mai căutat o dată trăsăturile plăcute. O să le țină minte și are s-o caute pentru că nu i-a deslușit verigheta sub mănușile de latex. Numai să se îndrepte lucrurile, să se trateze cât mai multă lume de viruși și de prejudecăți.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Mónica Ojeda: „Unele edituri sunt interesate de cărțile femeilor doar pentru că acum feminismul se vinde”

  Din seria interviurilor cu viitorul (1) Mónica Ojeda: „Unele edituri sunt interesate de cărțile femeilor doar pentru că acum feminismul se vinde” Folosirea iscusită a cuvântului pentru a reda toate formele de violență ce zdruncină omenirea, dar mai ales femeia, a trecut-o în lista celor 25 de scriitoare hispanice promițătoare sub 35 de ani, conform listei „Granta”. În ultima sa carte, „Las voladoras”, încearcă să se apropie de universul indigen al Ecuadorului său natal. Mónica Ojeda (Guayaquil, Ecuador, 1988) avea 10 ani când a decis că va fi scriitoare. Mama sa, licențiată în literatură și profesoară universitară, a dat întâmplător de un text de-al ei. „Nu am văzut-o niciodată mândră de mine până atunci”, își amintește scriitoarea. Și am devenit dependentă de acea privire. Am vrut s-o resimt iarăși și iarăși. Nu doar în ochii mamei. Dar și în ai tatălui, ai profesorilor mei și ai colegilor”.  Căutarea recunoștinței și a iubirii („cu toții vrem să fim iubiți”) a determinat-...

Margo Glantz

Margo Glantz: „O dragoste secretă m-a făcut să-mi simt corpul, care nu-mi plăcea, întreg.”n Un interviu de Anatxu Zabalbeascoa, 03 NOI 2019  Scriitoarea și academiciana mexicană își păstrează intactă vitalitatea și spiritul critic la vârsta de 89 de ani. Vorbește dezinvolt despre implanturile dentare și despre sex ori despre inspiraționala transgresiune a maicii Juana Inés de la Cruz. Fusese obsedată de Twitter, iar mai nou urăște dependența de rețelele sociale.  O femeie nonconformistă care a început să scrie la vârsta de 47 de ani. Academiciană și pasionată de Twitter, expertă în poezie și modă barocă, Margo Glantz (Mexico City, 1930) este o referință pentru literatura și feminismul din America Latină.  S-a născut în Mexic din întâmplare: nava în care părinții săi fugiseră de nazism din Ucraina a andocat acolo, deoarece se dovedise că-i costa mai ieftin decât să continue drumul spre Cuba, precum planificaseră. A primit educație evreiască laică. În Genealogii , povesteșt...

La Itaca

Cam de câte ori îmi ung cu cremă înainte de culcare mâinile arse de produse de curățat și pline de cicatrici, ca să-mi pot îndoi degetele, îmi amintesc scena dintr-un film despre gulag, în care eroina toți anii de detenție folosea porția săptămânală de unt pentru ten și mâini, iar după ce s-a întors din Siberia, multora nu le venea a crede că a supraviețuit, dar mai ales că practic nu s-a schimbat. Eroina era tânăra și spera foarte mult să se întoarcă, dar eu oare de ce o fac? Sâmbăta trecută, după ce am scotocit o bluză potrivită și mi-am colorat puțin ridurile, am băgat în rucsac un carnet de notițe și un pix, m-am uitat la mâinile proaspăt unse și am conchis că pentru ditamai ocazii rare se merită. Seara se anunța caldă și ușoară. M-am pornit cu ideea fixă că literatură libidinoasă nu digerez, dar contactul cu soiul de femei culte mi-ar face bine. Eu din casă singură și fără treabă cred că n-am ieșit nici o dată în ultimii zece ani, deci zic ia să-mi fac de cap ultima oară î...