Săptămână de săptămână, sâmbăta dimineață la bodega de la colțul străzii se aduna un grup de bicicliști, după tura de weekend, nu pentru că s-ar pretinde mari și dedicați sportivi, dar escapadele semanale le oferă rara ocazie de a înghiți niște aer cu gâze de câmp, polen împrăștiat de vânt din portocalii înfloriți și o ușoară greutate în mușchii neopintiți de șezut prin birouri.
Comandau pe trei mese lipite „bocadillos„ cu salamuri grase, cărnuri coapte la gratar, varietăți de fructe de mare ale căror arome intrau în toate ferestrele de prin vecinătate și într-a mea. După gălăgia care se amplifica în timp, înțelegeam că se servesc vinuri bune și licori mai tari. Lumea trecea pe alături salutând gașca din mers, cu o strângere de mână, bătăi pe umeri ori îmbrățișări, la un moment dat - contraindicate.
De două sâmbete mesele terasei stau clădite una peste alta, prăfuite și legate cu un lanț masiv de felinarul orb.
Vecina mea daneză făcea parte din grupul de bicicliști și de câte ori își scoate câinele la plimbare în ultima săptămână, se uită cu mare tristețe la persianele în bernă ale localului.
Mă salută, când mă prinde la geam și mă întreabă de sănătate, îmi zice să am grijă de sănătate, îmi dorește sănătate, - chestii la modă, cum ar veni.
Ieri m-a sunat să-mi ceară o favoare și turuia la telefon în engleza pe care cu greu o leagă, folosind și cuvinte spaniole de care nu are idee. Zic hai s-o luăm mai ușurel, inspiră, expiră, pronunță, nu toate odată.
Dânsa stă peste două case, iar sora ei locuiește în campingul de la marginea satului, fiecare cu câte un câine în singurătatea pe care au ales-o. Cea din camping are de vreo două zile febră, nu s-a adresat la medic, sperând să-i treacă, dar azi i-au mai urcat câteva unități și a sunat la urgență. O echipă UCI a venit imediat și a evacuat-o șă-i facă testul la Covid-19. Câinele a rămas singur închis în trailer cu apă și mâncare pentru o zi, de aici pornea rugămintea vecinei mele să sun Guardia Civil pentru a-i ruga să trimită pe cineva pentru a salva câinele în lipsa surorii, deoarece accesul pe teritoriul campingului este limitat, și dacă nu ar fi, iar testul ar ieși pozitiv, vecina mea nu poate să-și pună viața în pericol. Nici administrația campingului nu vrea să-și pună viața în pericol, nici Guardia Civil n-a vrut, pentru un câine.
Până la urmă, s-au înțeles între ei, să aștepte rezultatele testului și să caute vreo organizație salvatoare de câini.
Și m-am culcat, m-am vârcolit, am citit, am privit un film, iarăși m-am vârcolit și n-am putut închide un ochi. M-am tot gândit la familiile mici de moldoveni împrăștiate prin toată lumea, care au câini, pisici, canari ori copii mici, ce fac ei oare cu vietățile dragi, ce nu-și pot purta de grijă singure, în caz că prind virusul cu toate avioanele la pământ și granițele închise și frica aceasta generală de a te apropia de un om infectat.
Prin întunericul geamului stropit de ploaie se vedeau mesele legate.
Totul va fi diferit când se vor dezlega.
La ora patru dimineața am aflat că testul a ieșit negativ și câinele nu mai este în pericol.
Comentarii
Trimiteți un comentariu