Treceți la conținutul principal

Spălarea banilor

Azi am spălat niște bani. În stilul meu, nu ca oamenii serioși, ci ca o menajeră împrăștiată ce sunt - cu detergent și suavizant.Pe Tess n-am văzut-o de vreun an, stă în Londra, dar are casă frumoasă și modernă lângă câmpul de Golf. În Londra face ca și mine menaj, iar în Spania vine cam o dată la două luni să-și întindă mușchii și coloana de muncă anapoda, să-și, bronzeze pielea arsă de produse și să uite de ceas și ordine - pentru asta mă are pe mine, își permite, cu alte cuvinte. Nu-mi prea amintesc cum am ajuns în casa ei, dar țin minte clar momentul în care mi-a înmânat cheile de la proprietatea ei exotică fără a se asigura măcar că am vreun act de identitate și nu-s extraterestru. Din momentul cela, îmi anunță vizitele prin Whatsup, să-i pregătesc locuința. După ce pleacă mă duc fără întârziere să spăl rufele umede ticsite în coșurile din băi și să-mi iau plata.Azi n-am găsit nimic. Adică muntele de rufe stătea la locul lui și praful și urmele de degete pe uși și pe geamuri, și băile picurate de lichide spumoase, dar plata n-am găsit-o.M-am gândit că o fi uitat și m-am pus repejor pe treabă. După ce am scos primele trei prosoape de plajă din mașina de spălat am găsit și mulțumirea - curată :)

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Mónica Ojeda: „Unele edituri sunt interesate de cărțile femeilor doar pentru că acum feminismul se vinde”

  Din seria interviurilor cu viitorul (1) Mónica Ojeda: „Unele edituri sunt interesate de cărțile femeilor doar pentru că acum feminismul se vinde” Folosirea iscusită a cuvântului pentru a reda toate formele de violență ce zdruncină omenirea, dar mai ales femeia, a trecut-o în lista celor 25 de scriitoare hispanice promițătoare sub 35 de ani, conform listei „Granta”. În ultima sa carte, „Las voladoras”, încearcă să se apropie de universul indigen al Ecuadorului său natal. Mónica Ojeda (Guayaquil, Ecuador, 1988) avea 10 ani când a decis că va fi scriitoare. Mama sa, licențiată în literatură și profesoară universitară, a dat întâmplător de un text de-al ei. „Nu am văzut-o niciodată mândră de mine până atunci”, își amintește scriitoarea. Și am devenit dependentă de acea privire. Am vrut s-o resimt iarăși și iarăși. Nu doar în ochii mamei. Dar și în ai tatălui, ai profesorilor mei și ai colegilor”.  Căutarea recunoștinței și a iubirii („cu toții vrem să fim iubiți”) a determinat-o să stud
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Mirosul siguranței

Era vremea a ploaie. Afară aerul se întețea umed și prăfuit, norii se îngrămădeau să astupe  crăpătura luminată de razele albe, ce uneau cerul cu creasta muntelui chel.  Mă duceam la Santi, spre poalele muntelui și acceleram să nu nimeresc sub primul șuvoi tulbure,  cu portbagajul plin de ustensile pentru o curățenie pe care dânsa a numit-o la telefon „a fondo”, iar eu mi-o închipuiam ca pe o mașină veche și hodorogită de scurs puteri. Am apăsat soneria și s-a dezlănțuit un sunet strident și nesuferit, iar din interior o voce moale m-a îndemnat să împing ușa, căci e descuiată, să intru și să aștept doar puțin. Casa mirosea a dejun recent consumat. Obișnuit. Cafea cu lapte, pâine coaptă în toaster,  pe a cărei suprafață încinsă aromele de ulei de măsline, jamboane și cascavaluri se intensifică și persistă îndelung prin încăperile neaerisite. Santi a apărut elegantă, chiar dacă purta o cămașă simplă și blugi negri de lucru,  mirosea a parfum pulverizat abundent pe hainele bine călcate, ș
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Masa plinä

Pedro se trezește înainte de răsărit, sorbește rar un solo încins, apoi se scufundă în fotoliul său de birou, cam deteriorat, cam scârțâit, al cărui piele veche i-a copiat deja forma șezutului zilnic.  Deschide multiple documente Excel, notează niște date pe hârtii, scoate la printer foi cu tabele pline de numere mărunțele, trece peste ele o riglă transparentă, comparandu-le cu alte date de pe monitoare. E calm, chiar și atunci când pescuiește o cifră greșită și din cauza ei trebuie să ia tot ritualul de la capăt. E responsabil, pentru că de la domiciliu ar putea să-și organizeze orarul pe placul său haotc, dar pentru micile inconveniențe de a fi matinal și eficient primește un salariu in-vi-di-a-bil.  În pauzele scurte trece pe sofaua veche, pătată, prăfuită și pornește trackul lui Bon Jovi. Mârâie. Lui îi pare că ceea ce se aude în subsolul semiobscur ar putea fi numit melodie, de fapt poate fi numit orice i-ar părea lui, pentru că nimeni nu-l aude de câteva luni. Își masează cu mâna
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe