Azi am spălat niște bani. În stilul meu, nu ca oamenii serioși, ci ca o menajeră împrăștiată ce sunt - cu detergent și suavizant.Pe Tess n-am văzut-o de vreun an, stă în Londra, dar are casă frumoasă și modernă lângă câmpul de Golf. În Londra face ca și mine menaj, iar în Spania vine cam o dată la două luni să-și întindă mușchii și coloana de muncă anapoda, să-și, bronzeze pielea arsă de produse și să uite de ceas și ordine - pentru asta mă are pe mine, își permite, cu alte cuvinte. Nu-mi prea amintesc cum am ajuns în casa ei, dar țin minte clar momentul în care mi-a înmânat cheile de la proprietatea ei exotică fără a se asigura măcar că am vreun act de identitate și nu-s extraterestru. Din momentul cela, îmi anunță vizitele prin Whatsup, să-i pregătesc locuința. După ce pleacă mă duc fără întârziere să spăl rufele umede ticsite în coșurile din băi și să-mi iau plata.Azi n-am găsit nimic. Adică muntele de rufe stătea la locul lui și praful și urmele de degete pe uși și pe geamuri, și băile picurate de lichide spumoase, dar plata n-am găsit-o.M-am gândit că o fi uitat și m-am pus repejor pe treabă. După ce am scos primele trei prosoape de plajă din mașina de spălat am găsit și mulțumirea - curată :)
Mónica Ojeda: „Unele edituri sunt interesate de cărțile femeilor doar pentru că acum feminismul se vinde”
Din seria interviurilor cu viitorul (1) Mónica Ojeda: „Unele edituri sunt interesate de cărțile femeilor doar pentru că acum feminismul se vinde” Folosirea iscusită a cuvântului pentru a reda toate formele de violență ce zdruncină omenirea, dar mai ales femeia, a trecut-o în lista celor 25 de scriitoare hispanice promițătoare sub 35 de ani, conform listei „Granta”. În ultima sa carte, „Las voladoras”, încearcă să se apropie de universul indigen al Ecuadorului său natal. Mónica Ojeda (Guayaquil, Ecuador, 1988) avea 10 ani când a decis că va fi scriitoare. Mama sa, licențiată în literatură și profesoară universitară, a dat întâmplător de un text de-al ei. „Nu am văzut-o niciodată mândră de mine până atunci”, își amintește scriitoarea. Și am devenit dependentă de acea privire. Am vrut s-o resimt iarăși și iarăși. Nu doar în ochii mamei. Dar și în ai tatălui, ai profesorilor mei și ai colegilor”. Căutarea recunoștinței și a iubirii („cu toții vrem să fim iubiți”) a determinat-...
Comentarii
Trimiteți un comentariu