Treceți la conținutul principal

Spălarea banilor

Azi am spălat niște bani. În stilul meu, nu ca oamenii serioși, ci ca o menajeră împrăștiată ce sunt - cu detergent și suavizant.Pe Tess n-am văzut-o de vreun an, stă în Londra, dar are casă frumoasă și modernă lângă câmpul de Golf. În Londra face ca și mine menaj, iar în Spania vine cam o dată la două luni să-și întindă mușchii și coloana de muncă anapoda, să-și, bronzeze pielea arsă de produse și să uite de ceas și ordine - pentru asta mă are pe mine, își permite, cu alte cuvinte. Nu-mi prea amintesc cum am ajuns în casa ei, dar țin minte clar momentul în care mi-a înmânat cheile de la proprietatea ei exotică fără a se asigura măcar că am vreun act de identitate și nu-s extraterestru. Din momentul cela, îmi anunță vizitele prin Whatsup, să-i pregătesc locuința. După ce pleacă mă duc fără întârziere să spăl rufele umede ticsite în coșurile din băi și să-mi iau plata.Azi n-am găsit nimic. Adică muntele de rufe stătea la locul lui și praful și urmele de degete pe uși și pe geamuri, și băile picurate de lichide spumoase, dar plata n-am găsit-o.M-am gândit că o fi uitat și m-am pus repejor pe treabă. După ce am scos primele trei prosoape de plajă din mașina de spălat am găsit și mulțumirea - curată :)

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Mónica Ojeda: „Unele edituri sunt interesate de cărțile femeilor doar pentru că acum feminismul se vinde”

  Din seria interviurilor cu viitorul (1) Mónica Ojeda: „Unele edituri sunt interesate de cărțile femeilor doar pentru că acum feminismul se vinde” Folosirea iscusită a cuvântului pentru a reda toate formele de violență ce zdruncină omenirea, dar mai ales femeia, a trecut-o în lista celor 25 de scriitoare hispanice promițătoare sub 35 de ani, conform listei „Granta”. În ultima sa carte, „Las voladoras”, încearcă să se apropie de universul indigen al Ecuadorului său natal. Mónica Ojeda (Guayaquil, Ecuador, 1988) avea 10 ani când a decis că va fi scriitoare. Mama sa, licențiată în literatură și profesoară universitară, a dat întâmplător de un text de-al ei. „Nu am văzut-o niciodată mândră de mine până atunci”, își amintește scriitoarea. Și am devenit dependentă de acea privire. Am vrut s-o resimt iarăși și iarăși. Nu doar în ochii mamei. Dar și în ai tatălui, ai profesorilor mei și ai colegilor”.  Căutarea recunoștinței și a iubirii („cu toții vrem să fim iubiți”) a determinat-o să stud
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Mirosul siguranței

Era vremea a ploaie. Afară aerul se întețea umed și prăfuit, norii se îngrămădeau să astupe  crăpătura luminată de razele albe, ce uneau cerul cu creasta muntelui chel.  Mă duceam la Santi, spre poalele muntelui și acceleram să nu nimeresc sub primul șuvoi tulbure,  cu portbagajul plin de ustensile pentru o curățenie pe care dânsa a numit-o la telefon „a fondo”, iar eu mi-o închipuiam ca pe o mașină veche și hodorogită de scurs puteri. Am apăsat soneria și s-a dezlănțuit un sunet strident și nesuferit, iar din interior o voce moale m-a îndemnat să împing ușa, căci e descuiată, să intru și să aștept doar puțin. Casa mirosea a dejun recent consumat. Obișnuit. Cafea cu lapte, pâine coaptă în toaster,  pe a cărei suprafață încinsă aromele de ulei de măsline, jamboane și cascavaluri se intensifică și persistă îndelung prin încăperile neaerisite. Santi a apărut elegantă, chiar dacă purta o cămașă simplă și blugi negri de lucru,  mirosea a parfum pulverizat abundent pe hainele bine călcate, ș
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Cât de des primesti flori?

M-a împins dăunezi curiozitatea să-mi scap privirea într-un articolaș despre ne-iubire, despre cum relațiile de familie subțiate de rutină, îi cedează locul ne-iubirii, delicat fiind spus. Potrivit descrierii și întregi cufureli pe care o scremea autoarea, relația mea se înscria practic în toate punctele de ne-iubire. Băi, mie și așa mi-i greu sa găsesc puteri ca să lupt pentru existență, că, practic, asta facem, în esență, -  postările despre familia fericită, flori și șampanie, vacanțe de vis, mese pline, petreceri vesele sunt, de fapt, niște „cuie” în care se anină relațiile de familie, să nu se prăbușească naibii, dar tu ma și zădări cu (,) cum ar fi trebui să fie IDEAL. „să te asculte, să existe multă comunicare, sinceritate, deschidere, compenetrație”, din toate astea, cea mai frecventă în sânul celulei mele a societății s-ar petrece ultima, și tot doar dacă nu m-aș deconecta buștean din picioare, după lucrul fizic și intelectual, îmbinat armonios în doar 12 ore, zilnic. 
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe