luni, 21 august 2017

Casandra

Am o colegă de serviciu pe care o cheamă Casandra - mottou de roman, nu nume - titlu de destin și talisman contra provocărilor pe care reușește să le evite ocazional.
Casandra are 23 de ani și deja doi copii, casă, masă cu un munte de responsabilități ce se cam clatină pe tinerețea ei fragedă.
Casandra se trage dintr-o familie de rromi onești, care desigur își păstrează tradițiile, cânta și dansează flamenco la petreceri, câștigă pâinea greu, respectă cât pot ei de bine legile, dar mai presus de toate respectă familia și onoarea acestei unități indivizibile, conform filozofiei moștenite. Pizzerul zice că ea este unica angajată care s-a menținut mai mult de un an în restaurant și, deși locul său de muncă e la bucătărie, dacă cineva din personal se îmbolnăvește, are vreo urgență, nimerește în accident sau dispare subit (cum s-a mai întâmplat) fără a anunța șeful, Casandra face totul - preia comenzile la telefon și cele din local, toarnă băuturi, prepară gustări, prăjește cartofi și fierbe paste, taie mezeluri, întinde blaturi, vrăjește cafele și zâmbește uneori reținut alteori zgomotos și contagios, de se îneacă nu doar cei cu gura plină. Cine știe cât efort se ascunde după dibăcia aparentă și de ce această frumusețe proaspătă, caldă și senină are uneori ochii triști.
Lucian e din Brașov, a emigrat să supraviețuiască și continuă să o facă. Locuiește vizavi de pizzerie, muncește în construcție, dar ca să nu-și bea toți banii în week-enduri s-a înțeles cu șeful să-l angajeze ajutor de pizzer. Deci să stea lângă pizzer, să pregătească ingredientele pentru aluat, să aranjeze cașcavalul pe blat, să trimită pizzele în cuptor și să le scoată rumene, să împacheteze rapid, sa nu încurce notele, deci - lângă cuptor. Dar el, când are un minut liber aleargă s-o scoată pe Casandra din mormanul de farfurii murdare, să taie peperoni și salami la aparat, ca ea să nu-și taie degetele, să ridice sacii pe care ea nu-i poate urni din loc, și Casandra îl hrănește, îl ascultă, îi zâmbește, căci el nu are pe nimeni aproape să-i ofere aceste gesturi mici de importanță enormă - părinții au decedat, iar frații, când are dânsul  timp, nu-l cheamă, iar când îl cheamă, evident că n-are timp să le tulbure rutina.
Pizzerul zice că Lucian lucrează în pizzerie nu de frica să nu-și bea banii, dar pentru zâmbetul Casandrei, și pentru că femeile cu care se zbănțuie el în discoteci nu-l împlinesc ca și Casandra. Lucian e la locul lui, savurează căldura femeii de parcă ar fura din ea și probabil trăiește o doză de vină, datorită căreia nu invadează limitele.

Pizzerul cam în toate are dreptate, pentru că a învățat din foarte multe și dureroase greșeli, primul a sesizat aceasta complicitate decentă planând în atmosfera localului și tot el zice că niciodată Casandra nu va compromite onoarea familiei, deși uneori evident va avea ochii triști, pentru tinerețea sa scurtă și pentru oportunitățile care au ocolit-o, nu pentru Lucian.

Interviu indecent

Îmi povestește aseară Alma că a susținut cu succes probele pentru un interviu de angajare. Dar tare indispusă îmi povestește. - ... m-au...