joi, 1 iunie 2017

Pauză de Facebook

Senzația a fost ca de plecare subită din lumea ireală. O mică moarte virtuală. Conștientă. Programată.
Am contul acesta de șapte ani și niciodată nu l-am închis mai mult de o săptămână. A fost cea mai acesibilă punte de legătură cu „acasă” și unicul meu mediu, fie și fictiv, de socializare.
Toată ziua m-am gândit la timpul care îmi rămâne, din ce în ce mai puțin. Nu știam cum să-l trăiesc la maximum. Am încercat să-mi înving obișnuința cât încă eram „vie”. 
Înainte de 24.00 am intrat să-l blochez, m-a tentat să mișc cursorul în jos pe perete, să comentez, să răspund la mesaje, să reacționez la postări. Unica posibilitate de a evita tentațiile era să apăs pe buton. Și am apăsat. Dar a durat mai mult decât îmi închipuiam - mi se întâmpla ca unui corp vegetativ care este deconectat de la aparatele medicale - trebuia să mai șterg aplicațiile din dispozitive și să confirm că nu sunt un robot sau o persoană rău intenționată într-un cont străin.
Abia după ce m-am culcat telefonul tresărea rar de la notificările din Whatsup și mi s-a întins de câteva ori mâna instinctiv să... Nimic.
Mi-am amintit oamenii de care îmi va fi tare dor și desigur am zâmbit. Nimic n-o să umple acest gol.
Dar spre deosebire de moartea reală, după care nu te mai întorci deloc, niciodată în aceeași lume, mi-am dat seama cât sunt de fericită s-o simt pe aceasta - virtuală, ca să învăț a prețui oamenii. Pe toți.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Interviu indecent

Îmi povestește aseară Alma că a susținut cu succes probele pentru un interviu de angajare. Dar tare indispusă îmi povestește. - ... m-au...