vineri, 7 aprilie 2017

Priscila

Pe Priscila am cunoscut-o cam imediat după ce am ajuns în Spania. Emigrase ceva mai devreme din Chile. S-a adaptat ușor, deoarece vorbea o spaniolă colorată și mai evoluată decât a unor băștinași. 
Stătea într-un apartament confortabil peste două edificii, era populară în mahala și în tot satul pentru zâmbetul cald și priceperea de a lega capete interesante de vorbă până și cu necunoscuții. Avea două fiice. Serviciu stabil. Timp de ieșit cu soțul în week-end la cafele. Mulți prieteni. Două mașini vechi-jerpelite, dar necesare pentru ritmul lor agitat. Seri de meșterit rarități artizanale. Bani de o viață decentă.
Nimic nu prevestea schimbări nefaste, dar țara pornea să se scufunde în criză și destinele oamenilor simpli începeau a se retracta ca plasticul în călduri.
Priscila a rămas însărcinată. A pierdut serviciul, apoi a renunțat la o mașină, apoi la cafele, în sfârșit n-a mai avut cu ce să achite casa și a întors cheile la bancă. A trecut în chirie, în aceeași mahala și Dumnezeu i-a mai dat un copil.
Către acel moment Priscila a înțeles că Dumnezeu are mare încredere în ea, dacă îi trimite copii atât de frumoși, scumpi și doriți. Căci crizele trec, ca și banii, ca și ipotecile, ca și mașinile, ca și casele, ca și toate nimicurile materiale, dar copiii sunt sensul și motivul din care va supraviețui - pentru ei va găsi puteri să iasă din orice mlaștină cu interiorul neîntinat.
Și iată stăm peste 10 ani la etajul șase al unui bloc luxos pe malul Mediteranei, într-un apartament alb ca neaua,  mirosind a briză cu Lancome și Givenchy, pe care tocmai l-am terminat de dereticat împreună. Privim din fereastra srăină valurile zburlite  și sorbim în voie cafeaua adusă la pachet, mâncăm clătite cu brânză și stafide. Priscila între timp a schimbat câteva case cu chirie, a pus pe picioare patru copii, are o mică afacere, iarăși are două mașini, dar bune. Vorbim despre copii, căci de la ei nu ni se dezlipesc niciodată mințile; despre soți - s-ar putea și doar de bine - dar nu-s de față și e necesar obiectiv; despre oameni, boarfe, mâncare, bani care niciodată nu ajung, mărunțișuri și planuri mari.
Stăm practic acolo unde am visat să ajungem, foarte departe de unde ne-am născut. Prindem rădăcini, ne opunem intemperiilor, savurăm momente rare de liniște. Povestim istorii de succes ale unor emigranți realizați - unități desigur - dintre milioanele care și-au pus viața în pericol pentru a o îmbunătăți cât de cât, ceilați - adică majoritatea au supraviețuit fără sprijin, în necunoscut, ca și noi - și acesta e mare merit.
Priscila e o companie ușoară, privește lucrurile cum se văd, glumește fin, râde zgomotos, gesticulează artistic, își asumă imperfecțiunea și o tolerează în orice ființă vie.
Cu dânsa, ca la mama acasă - secretele se îngroapă, rănile se vindecă, nesiguranța se cerne, frica se pierde, viitorul devine clar și pe puteri, speranța prinde a încolți.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nunta din Catral

ACESTA A FOST CEL MAI STRANIU LUCRU DIN CÂTE AM FĂCUT PÂNĂ ACUM. SÂMBĂTA TRECUTĂ AM FOST LA ACESTĂ NUNTĂ ÎN CALITATE DE MENAJERĂ :). NU ...