vineri, 10 martie 2017

El Gordo *2

De fapt, El Gordo nu-și datorează existența bucătăriei în care porăiește Rosa, nici celor doi frați certați la cuțite, nici chiar clienților care injectează constant în el mărunțișul de prin buzunare, ci bătrânei Carmen - mama patronilor.
Carmen are 86 de ani, în care a văzut și a trăit totul - războaie, dictatură, democrație, sărăcie, bunăstare, dragoste, ură, singurătate, calamități, foame, risipă, totul. Locuiește singură în apartamentul spațios cu grătar și terasă deasupra barului. Se trezește prima și se culcă ultima, de aceea nimeni nu știe dacă ea doarme vreodată. Coboară înainte de răsărit în bucătărie și se pune pe treabă.
Spre deosebire de angajați ea nu lucrează pe ore sau conform programului, ci pentru copiii săi. Știe unde se află orice lingură și farfurie, când a fost cumpărat fiecare produs și când expiră. Dacă Rosa nu reușește, Carmen știe s-o înlocuiască în toate, dar fără aprobarea nurorii, nu-și bagă nasul.
În prima mea zi de lucru a curățat un sac de cartofi și a povestit despre copiii săi. Mai mult a vorbit despre fiul care a murit la 41 de ani. Pentru că e mare durere să pierzi un copil la orice vârstă și nu contează că mai ai patru - nici patru, nici zece nu ușurează atâta durere. Apoi și-a băut pastilele și s-a dus să-și facă ordine în casă. Merge încet, încovoiată, mâinile o ascultă numai dacă le sprijină de masă. Ocărăște duios, îi trece repede, probabil de la scleroză, zâmbește binevoitor.
Barul totuși e al mamei Carmen, mi-a povestit o vecină că l-a cumpărat să le asigure copiilor existența, inițial lucra cu Rosa și soțul ei, iar când a început criza și mezinul și-a pierdut afacerea, l-a chemat să muncească cu ei, să nu-și piardă și mințile de băut sau alte nebunii.
Aici mănâncă zilnic toată familia sau își iau alimente la pachet, vorbesc și râd tare, fac planuri, se interesează de sănătate, invită prieteni, află noutăți, cresc copiii - lângă bucata lor de pâine, la propriu și la figurat. Barul îi ține familie, dar totodată le ațâță dracii în situații delicate și le răscolește antipatii.
Prima mea experiență a fost să curăț și să tai calamares a la romana. Am pregătit platourile de fructe de mare pentru vitrină. Desigur am fost receptivă la sugestiile lui Sergio că peștii trebuie aranjați cu ochii spre client, nu cu cucozile; creveții se presoară cu gheață pentru conservare și toasterul nu se apasă cu toată puterea, ci ușor, în cădere liberă, ca să nu ardă pâinea.
Sâmbătă, Sergio a avut zi liberă și mi-am făcut cruce că am scăpat de presiune, pe de altă parte mi-am dat seama decepționată că nimeni în afară de el nu-mi sugerează nimic - ori nu le pasă ce și cum fac, ori  e normalitate să prinzi singur sau să pleci.
Duminică au intrat puțini clienți, am spălat într-una, căci nu preaera de gătit. Sergio mi-a atras atenția că nu aranjez corect! El cocido în farfurie și că tonul se coace puțin, doar să dispară roșeața; să nu uit să sărez mâncarea, și să coc mai bine sepia, dar mai ales s-o spăl încă o dată înainte de copt. Către amiază a adus un lighean de carne - cina pentru întreaga familie, la care de obicei este invitat și personalul - murată și condimentată de dânsul. A lăsat ligheanul pe masa din bucătărie - ca pe o provocare - să salivăm, pe semne, precum câinele lui Pavlov la bec.
Fratele mai mare a cerut să-i prăjesc un platou de cartofi pentru carne și o salată verde. Nu știu cum se descurcă ei când se solicită cantități mai mari de cartofi fără un tăietor cumsecade, am tăiat pai cu mâna pe o farfurie, căci nici tablă nu găseam. Sergio a tras de câteva ori cu coada ochiului, bănuiam că iarăși caută să-mi facă observații, dar s-a apropiat și a zis: „Vreau și eu.” în sens că (,) cartofi. Am m-ai curățat doi hiper-cartofi, în timp ce el a urcat să pregătească bunătate de grătar, am făcut ordine și m-am dus repede acasă la ai mei.
Carnea se cocea prea greu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

El Gordo *4

În următorul weekend împrăștiam pastă de roșii pe aluat, presăram ingrediente și le căptușeam generos cu mozzarella și măsline, cu gânduri...