marți, 13 decembrie 2016

Cântarul

Azi fac curățenie la Raquel și Juan, un cuplu de spanioli care după pensionare au decis să-și cumpere o locuință mică lângă mare, departe de forfota și graba capitalei - un studiou cât o colibă, drept că luminos și vopsit în alb arată destul de plăcut.
Sunt a doua oară în această casă, deci am la disoziție cel mult două ore să le-o fac lună, prima dată lucrasem după reparație, mi-am lăsat unghiile până la carne în ferestrele lor și în bucătăria uleioasă. Domnii mă anunță că între timp pleacă se servească dejunul și, dacă am nevoie de ceva, să-i sun.
Fac curățenie prin casele oamenilor de vreo patru ani ca într-a mea, deja am mai mult stil în munca aceasta decât la scris, contează să rămână clientul multumit de rezultat, dar și mai important este să nu-i treacă prin minte că altcineva ar fi în stare de mai bine. Mă mișc iute, ador să văd cum se schimbă încăperea după ce invadează prospețimea și aromele tari de produse parfumate. Două ore trec pe nesimțite. Stăpânii se întorc punctuali și calcă pe unde s-a uscapt podeaua. Raquel mă întreabă ca printre altele dacă n-am văzut un portmoneu sau o gentuță, așa și nu reușesc să înțeleg ce anume, pentru că vorbește frânt, îmi evită privirea, pare descumpănită. Îi răspund că n-am observat ceea ce caută dumneaei, pentru că nu mă concentrez la obiecte, le mai mut din loc, se întâmplă, dar cu mare grijă, să nu le deteriorez. Dânsa continuă să-mi explice de culoare, formă, unde se afla, cu ce semăna, preocupată de dispariție și la mine încet-încet începe să ajungă mesajul că Raquel, ca doamnă delicată și educată ce este, nu mă învinuiește de dispariție, dar se interesează și deoarece nu-i pot prinde privirea, căci se uită la toate nimicurile numai nu în ochii mei repet cât pot de sincer: ”N-am văzut, doamnă.” Îmi strâng lucrurile, îi salut respectuos și plec.
Mă așez la volan și pornesc stoarsă spre casă, peste vreo doi kilometri încep să văd două benzi în loc de una și multă ceață, amețesc, opresc, să nu mă transform în pericol. Mistui grața de la această situație bizară, cu o parte de minte îi dau femeii dreptate să mă banuiască de furt, dacă nimeni nu i-a călcat pragul casei, cu alta însă vizualizez zecile de case în care am fost lăsată singură cu bani la vedere, aur, diamante, obiecte scumpe și cele trei facultăți cu două mastere, după care nu doar că nu m-am realizat, dar curăț mizerie străină și înfrunt acest gen de stupidități. Pun pe cântar ce e mai bine să mor de foame ca profesoară în țară sau de umilință printre srăini, dar cântarul stă țeapăn, și asta mă sufocă definitiv, respir des să-mi revin, că acasă mă asteaptă tot ce am mai scump și mai drag. Îi dau imaginar un șut cântarului și pornesc motorul, în timp ce o bătrânică obosită pune o legătură de cărți pe capota mașinii mele, duce un sac de gunoi la tomberon și se întoarce după cărți, iar eu sar arsă:
  • Ce vreți să faceți cu cărțile?
  • Reciclez.
  • Dati-mi-le mie, va rog.
  • Vai! Îmi faceți o favoare, să nu le car.
Mă așez comod și dezleg funia, găsesc ceva interesant, ceva scump, ceva bun, ceva ce căutam demult, dar niciodată nu-mi ajungeau bani să cumpăr, deoarece prioritatea o deține acuarela și cărțile de povești pentru copii. Răsfoiesc, citesc selectiv, mă copleșește o bucurie imensă.  Mă simt profesoară și persoană de încredere, femeie perfecționistă care face cea mai minuțioasă curățenie din lume, mă simt cânatrul care suportă orice pui pe el și … greutățile.

P.S. A doua zi Raquel mi-a trimis o imagine cu un ingeraș sub care scria că îmi dorește să mă păzească. Cred că a găsit ceea ce căuta, dar cum nu avea pentru ce să-și ceară scuze nu a mai scris nimic.

5 comentarii:

  1. Frumos articol, prin darul tau de a scrie am fost si eu acolo, la ei in casa:) Apropo, esti bravo ca ai curajul sa spui public ca lucrezi dereticatoare la cei bogati...stii, multi se ascund de asta sau zic:"Ce sa ma duc sa argatesc la cei de peste hotare?..." Ei si ce, daca e munca cinstita si platita, mai bine asa, decit sarac in Md. Parerea mea...

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc pentru timp :). De asta si scriu, sa se inteleaga ca orice faci bine si cu responsabilitate e nobil.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De 13 ani fac aceiași munca în Italia, m-am văzut pe mine dintr-o parte și da, îmi face plăcere să le las casele curate și parfumate, numai ca eu... nu pot reda prin cuvinte așa de viu tot ce mi s-a întâmplat în acești ani.Mult noroc familiei dumneavoastră!

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere

Nunta din Catral

ACESTA A FOST CEL MAI STRANIU LUCRU DIN CÂTE AM FĂCUT PÂNĂ ACUM. SÂMBĂTA TRECUTĂ AM FOST LA ACESTĂ NUNTĂ ÎN CALITATE DE MENAJERĂ :). NU ...