miercuri, 9 aprilie 2014

O șansă de ciocolată III



(continuare)

Începutul e aici I și aici II


Dacă s-ar opri toate motoarele și apa, și oamenii din mers, poate și-ar auzi respirația unul altuia, și bătăile dese ale inimilor. Dar așa le pot intui doar. Ea - toată o enigmă. El - copleșit de gânduri - cum să nu piardă ziua aceasta. Să n-o piardă la propriu, de timp nu i-ar părea rău. Consideră ca și cei care fac banii cugetând, dar și ca cei pentru care banii încheie lista de valori, că mai scump decât timpul sunt numai oamenii, mai ales puținii de care într-o secundă ne lăgăm viața. Se îndreaptă momentan. La urma urmelor poate suna vreun prieten, să-l scoată din spălătoria asta (ne)norocită.  O privește pe Dina mai cald ca ieri și mai cald decât privise vreodată o femeie.

Dina caută lung în nuanța căpruie a ochilor lui cuminți, observă că lui Mitru îi stă bine cojocul cu guler asortat în culoarea irisului, ridicat peste obrazul neras. Îi pare uimitor de cunoscută culoarea, cum să nu? amintește un amestec dozat de ciocolată cu lapte și zahăr brun. Comparația cu ciocolata o neliniștește. O neliniștește prezența acestui bărbat cunoscut numai de-o zi ca dintotdeauna. Îi place să-l admire incomod, nu nesigur; emoționat, nu rușinat. Rar îndrăznește să se uite atât de lung și nestingherit la cineva, și mai rar i se întâmplă s-o facă din atâta plăcere.

Între timp, tânărul în salopetă verde își caută de terabă prin preajmă, mută mătură, tomberon și faraj, gălăgia forțată nu-l ajută să atragă atenția și se hotărăște să se adreseze, neașteptat:

-Casierița a zis că sunteți client permanent. A zis că puteți plăti data viitoare. Face o pauză de actor consacrat, adica tace și așteaptă, până îl răzbește. A zis să-mi cer scuze.

-Bine, Nicule, cu casierița mă lămuresc eu, Mitru surde scurt de ceea ce n-a vrut să dea de înțeles, dar i-a ieșit pe negândite, mai ales și pentru că acesta-i cel mai nepotrivit moment de aluzii echivoce. Data viitoare trec spre sfârșitul turei tale, să ne vindecăm supărările la o bere. Nicu, chiar Nicu, potrivit ecusonului nou, răsuflă mulțumit și vădit mândru de propriile calități de negociator.

Mitru, la rândul său, liber de datorii și reproșuri,  pornește să deschidă portiera din stânga înainte de a născoci vreun plan șmecher de acostare. Nu-i vine nimic nici după ce deschide, o învăluie pe Dina în privirea-i intensă și o cheamă:

-Urcă.

Mitru conduce tăcut. Poate-i primul moment în care ambii rugumă același dorință - cum să lege un capăt de vorbă. E și momentul în care tăcerea își are mai mult rost.  Dânsul apasă un buton și salonul se umple de Here comes the Sun .

- Să fie muzică. Tăcerea nu întotdeauna-i de aur, poate fi și de alte metale.

- Cine a spus-o? Nobel cumva, zâmbește Dina cu colțul buzelor, pe care Mitru nu-l vede.

- Ei, Nobel. Badea meu, Gheorghe, dar la fel de profund. Nu-i așa?

- Păcat că a spus numai, dar n-a și scris.

- O precizare - badea Gheorghe e modest. Așa ni-i neamul

Dina afișează surprindere, Mitru își întoarce des privirea spre surprinderea ei, în timp ce încearcă să iasă intact din intersecția cu sens giratoriu de la ”Cosmos”, unde, prin tradiție, merg cinci vehicule pe trei benzi. Manevrează cu o mână volanul și cu alta ghidonul cutiei de viteze. Dinei îi lunecă privirea spre brațul schimbând viteze. Deseori urmărește gestul acesta din transportul public, la șoferii din automobilele trecând pe alături, staționați la semafoare sau intersecții, îl găsește semnificativ, pentru că trădează temperamentul mai lesne decât pașii de dans sau scrisul cu mâna. Evident, dacă îi poți încrede viața, așezându-te pe aceeași banchetă, îi poți încrede și alte lucruri, învelindu-te cu aceeași plapumă. Mitru ține ghidonul cu palma relaxată, ca pe o curbă potrivită, își încordează și destinde degetele la fiecare urlet al motorului.

- O să trecem pe la Internatul de la Cuza Vodă, să-i las niște lucruri mătușei Veta. Apoi te duc unde zici. Și încă o precizare: de obicei sunt mai timid și port bani în buzunare. Dina îi caută expresia,  să verifice dacă se potrivește cu mărturisirea despre timiditate, pe naiba! Dar de data asta m-am temut că a treia oară pot să nu te mai întâlnesc din întâmplare. Și urăsc să aștept telefoane.

Aluzia despre sunat a ochit-o exact. O fi citit în ochii ei vreun nicinamavutdegând nedisimulat.

- n-am promis.

- dar am făcut bine. Apasă volumul resemnat și acceleratorul până la capăt, cu nerv.

Nunta din Catral

ACESTA A FOST CEL MAI STRANIU LUCRU DIN CÂTE AM FĂCUT PÂNĂ ACUM. SÂMBĂTA TRECUTĂ AM FOST LA ACESTĂ NUNTĂ ÎN CALITATE DE MENAJERĂ :). NU ...