miercuri, 4 decembrie 2013

O șansă de ciocolată II

Prima parte AICI

Când își ridică privirea umedă din lavoarul lucios, Dina dă cu ochii de rama albă, în care a scris însăși cu ruj: "O fată bună își cunoaște limitele, dar una inteligentă știe că nu le are", închis ghilimele - Mareliyn Monroe. De câte ori citește gândul acesta, i se pare încărcat de noi sensuri. Ca diminețile, diferite și unice în fiecare zi. Stropii reci o fac să simtă covorașul zburlit sub picioare. Îndreaptă cârlioții peste coafura răsfirată. Pulverizează abundent cheratină lichidă. Masează, piaptănă, usucă. Scutură de două ori zulufii răzvrătiți. Merge și așa.  Își sacrifică numai cinci minute sub presiunea propriei priviri critice din oglindă, să se transforme în femeie frumoasă. După cinci minute de magie cu fon de ten și rimel franțuzec începe să se placă, zilnic. Doamne! dacă în acel timp n-ai altă treabă decât s-o urmărești cum dă pe alături cu rimelul, mai bine închide ochii.

Azi are programare. Adică zi aproape liberă. Adică o scurtă escapadă cu Laura. Adică o după-amiază singură. Adică.., dar și mai mult timp pentru gândurile pe care și le-ar scoate cu tot cu rădăcini din cap.

I-a trecut prin minte, ca un fragment de film, bazaconia din seara trecută. S-a repezit să-și caute geanta. A scos din buzunarul un bilet de troleibuz, cu 8 cifre greu de memorizat dintr-o ochire, pe verso. Înseamnă că n-a visat, nici nu-i scenă de film. Atunci nu prea are sens. Pentru că Dina-i o fată prudentă, a fost cel putin până ieri seară; înainte de a observa necunoscutul săltând sprinten din mașina nespălată; înainte s-o întrebe dacă-i ultima la coada Bucuriei și înainte de a-i vedea mâinile puternice, cu degete lungi, ușor amorțite de frig. De acolo a prins gustul jocului, fără nici o intenție. Fără intenție e numai un fel de a spune. Cât trecea strada spre stație a decis să nu urce în primul troleibuz, indiferent dacă iese sau nu necunoscutul din magazin. Își autosugera că al doilea o să-i poarte noroc. Încă nu s-a lamurit cu norocul, dar îi pare mai rațional să arunce bilețelul la coș. Până acolo și-a amintit de cafea, de dulciurile încă neatinse, s-a luat cu pusul mesei, apoi cu strânsul. S-a apropiat de geam, la jumătate de ceașcă de ceai, să vadă ce poartă lumea. Gulere de cojoace țepene, peste urechi, căciuli și ciubote de piele. Trebuie să fie frig la vremea potrivită de-o ninsoare deasă, dar nu ninge. Îmbracă geaca cu blăniță albă, dosește cârlionții sub glugă și pornește, să-și pună pe roate programul.

Afară ridică fularul peste obraji. Pișcă rău gerul de dimineață, aburii se răsfiră prin împletitura de lână, dacă buburuza Lăuricăi mai întârzie, au chip să se transforme în fulgi.

Laura împinge ușa înainte de a opri.

- Buna, scumpo! Cum te simți?

- Înghețată. Ce schimbare neașteptată, nici Google-timpul probabil n-a prevăzut asemenea scădere de temperatură peste noapte.  Dina se ghemuiește pe bancheta de piele, își scoate gluga, întinde palmele spre radiator.

- Mai întâi trecem pe la spălătorie, cât îmi lustruiesc buburuza o să bem o cafea cu prăjiturele, cea mai bună din oraș la ora asta, zâmbește vinovată, că n-am pus fărâmitură în gură. Iarăși am uitat să-mi programez deșteptătorul, lua-l-ar naiba.

- Nu-ți face griji, trecem pe unde vrei tu, eu am două ore la dispoziție. Și încă jumătate de an...

Se privesc furiș. Tac. De la diagnostic, indiferent de subiect, firul discuției lor îl întrerupe tăcerea aceasta incomodă. Au depășit toate fazele fricii și ale durerii. A învățat să se concentreze la lucruri plăcute, de moment, cum ar fi - cafeaua cu prăjiturele la spălătorie, pentru că jumătate de an e puțin, evident, dar mai depinde la ce-o raportezi. Mai ales că în jumătatea de an trecută Laura a pierdut neașteptat oameni dragi sănătoși, într-un accident teribil, a îngropat-o pe maică-sa de 83 de ani, care se rugase 15 ani, imobilizată la pat, s-o strângă Dumnezeu. Jumătate de an cu 20 de procente probabilitate de supraviețuire adie, cât de caraghios n-ar părea, a optimism. Laura conduce abătută, uită să semnalizeze trecerea pe altă bandă, înjură copios șoferul furgonetei ce se apropie prea repede din spate.

Dina observă:

- Vezi că n-ai s-ajungi la colacii mei calzi. Pufnesc amândouă în râs.

***

Mitru iese să-i ducă lui Alba pâine înmuiată în zeama de ieri, cățeaua sare exaltată în două labe, se sprijină cu cele din față de blugii lui proaspăt călcați. Mitru se scutură o mângâie, îi ciufulește grumazul cald. Alba se tăvălește cucerită la picioarele lui. Adulmecă mirosul de zeamă cu tăiței și mărar, își întinde botul rece spre blidul de lut. El scoate telefonul. Se uită la dată. Luna aceasta trebuie să decidă încotro s-o apuce, pe cine să sune, cu cine să se înțeleagă de lucru și chirie. În locul dinainte nu se mai poate întoarce. Stăpânul s-a împotmolit în datorii, numai să nu se arunce de pe șantier ca alți falimentați, mai slabi de înger, că trece și năpasta asta. Vremuri de criză peste tot. Nici aici nu se poate aciua. Dacă se mai rupe o dată la un ban lung, pune pe picioare fierăria lui taică-său, își cumpără în sat un deal și o vale, să sădească nuci și aduce o mână de femeie la casă. Poate chiar pe ciufuluita de ieri, după care s-au urcat ca un bezmetic, lefter, în troleibuz. Își încrețește fruntea, pe de altă parte cum să momească una ca dânsa la gospodăria din sat, că o femeie nu se lasă îmblânzită cu o farfurie de zeamă, mai ales o roșcată frumoasă ca dânsa. Se uită iarăși la telefon, bine că n-a sunat. Bine că a avut cu ce ajunge acasă. Și bine că nu i-a dat numărul său, că cine știe ce nesocoteli l-ar fi luat de-a valma. De altfel, diminețile prefac intensitatea iluziei din ajun. Mitru, stăpân pe gândurile și faptele sale cele mai curajoase, recunoaște că și-a cam ieșit din maluri, dar n-are pentru ce regreta. Tocmai. Rău e că n-are pentru ce regreta.

Interesant ce vrea să facă maică-sa cu atâtea dulciuri? Că dânsa nu le mănâncă, pentru copiii din mahală sunt prea multe, dar Crăciunul încă-i departe. O sună:

-Mamă, am să trec, să-ți aduc cumpărăturile, ieri n-am reușit.

-Acolo la tine în bucătărie mai este o cutie cu jucării, trebuia s-o duc ieri, cu dulciuri, la Internatul de pe Cuza-Vodă. Cum te-ai întors târziu, n-am putut nici eu să ajung la copii. Dacă ai azi o oră liberă, treci pe la mătușa Veta și lasă-i-le. Te rog.

-Bine, mamă.

Iată cu prilejul acesta are să treacă și pe la spălătorie. Alba linge blidul gol, sătulă, în semn de recunoștință. Mitru îl umple cu apă, încarcă cutia, pungile și pleacă, cu tot cu gândurile sfredelitoare la luna ce-l așteaptă.

***

Spălătoria situată din vârf de deal s-a transformat treptat într-un local util de agrement. În nopțile de vară, de la poale, pare o bucată de cer cu stele prea dese. Inspiră aer decent și pe vremea gri-rece; îngrijită, modernă, privată de orice pericol de inundație la tonele de apă pompate zilnic. Are dreptate Laura, aici se serverște cafea memorabilă, multă lume îl vizitează pentru cafea, ospitalitate și zeama de la amiază. Din geamurile-i enorme, se vede o bună parte din forfota orașului. Trecuse cu Vlad de câteva ori, până a intrat în lista celor afectați de boala secolului, nu înainte de a înceta s-o mai iubească. Așa se scuză dânsul, ”a iubi și a fi cu o femeie sunt două lucruri diferite”, poate pentru dânsul. Dina înțelege altfel  retragerea lui și ar înțelege-o pe a oricui, chiar și propria retragere ar fi în stare s-o explice. Există așa o formă de iubire de la distan
ță, în cazuri particulare, ca al ei, ori foarte primitive; din frică și impotență. Păcat numai că sufletul vrea să iubescă și să fie iubit chiar și într-un corp mutilat, bolnav, până la ultima suflare.

Laura nu-i mai povestește ca înainte aventurile până la amănunte dezgustătoare, ironic și dezlănțuit, că Dina n-ar avea ce-i replica. Adevărat că s-au curmat multe subiecte, dar și liniștea lor pe două voci de lingurițe clămpănind în cești albe e destul de grăitoare. Sorbesc rar până la ultimul strop dulce-amărui, plătesc și se îndreaptă spre ieșire. Din sala de așteptare se aude gălăgie:

- Nu! mai întâi plătește, apoi ia-ți automobilul.

- Parcă îți spun, mi-am uitat banii în altă jachetă, uite, îți las buletinul, într-un sfert de oră îți aduc banii.

- Du-te dracului! En nu fac colecție de buletine, ești al treilea azi, care și-a uitat banii și abia-i dimineață.

Tânărul în salopetă verde se grăbește spre casierie, rumăn de supărare, neîndurător-nevoie-mare. Celălalt, client, pe semne, se sprijină de capota unui BMW sclipitor de poleit. Laura se îndreaptă spre buburuza de un galben proaspăt. Dina merge înainte către clientul lefter.

Își curmă zâmbetul din răsputeri:

-Iarăși n-ai bani?

Dinu caută mai întâi la cizmele cunoscute, își ridică treptat privirea spre zulufii roșcați și perechea de ochi îndrăgiți în ajun.


Crede-ma

Din tot ce s-a întâmplat în primul nostru an cel mai bine țin minte cum ți-am spus Te iubesc. Iar tu ai zis că dacă o sa repet aceste cuvi...