miercuri, 6 noiembrie 2013

Ca în oglindă


În seara anterioară, ne-am întâlnit lângă poarta mea, cu patru copii neogoiți, lăsaț pe jumătate de oră la voia întâmplării, cât își fuma dânsa pipa, cu intensă și distinsă plăcere, nu ne tragea nimeni de poale, ne era în cot de ce arde pe aragaz, îmbinam fraze rare, lipsite de importanță, bune de uitat după o pipă fumată. Ne-am așezat amândouă pe trotuarul rece, în blugii pătați de lapte cu biscuiți, supă, ulei, cariocă, acuarelă și tot ce trece prin mâinile unui copil timp de o zi. Până anul trecut nu m-aș fi așezat pe rece, nici leșinată. Mama mi-a băgat adânc în neuronii să-mi păzesc dosul mai avan decât capul, să pot face copii și să nu mă urc de dureri pe pereți  în fiecare lună. Dar gata, mă pot așeza și pe aisberg polar, ipotetic vorbind. De durere nu mă mă mai tem, fizică cel puțin. Punct la făcut copii. Chiar să vreau nu mai e vreme, dacă o să-mi cadă din pod vreun sac cu bani, am să înfiez, gata făcuți, mai mari de trei ani. Eu pana i-am trecut pe ai mei de această vârstă, m-am împrietenit la cătăramă cu Loreal Paris, special pentru fire cărunte și mi s-a tocit nervul sensibil din născare

Clocind abătute pe trotuarul lucios, prindem a ne aminti de ale noastre, de acasă, de zi cu zi, nu prea vesele, mini-drame uniforme, rutinare. Mie mi se dezleagă repede limba la confesiuni, mai ales în compania uneia de aceeași teapă. Taclalele ocazionale îmi par de o mie de ori mai eficiente ca o vizită la psiholog, drept că n-am fost niciodată, dar cum să mă pornesc la cineva care ar privi starea mea de spirit în scheme și diagrame? Altă treabă-i o muiere pătrunsă până-n măduva oaselor de ceea ce trăiesc și eu.

Mă uit la dânsa ca în oglindă.

La părul ei demult decolorat. Oare când își vopsește rădăcinile? De când o cunosc sunt mai întunecate, își strânge firele rare și arse într-o gâță subțire. Mătincă a fost frumoasă, nu tare demult, mai exact înainte de sarcini, înainte de a trăi de două ori câte nouă luni într-un corp pe care și-l simțea diferit de al său, ca să nu zic străin.

Purta haine noi. La modă. De acum va rămâne mereu fidelă colecției de toamnă-iarnă, primăvară-vară dinaintea primei sarcini. Da. Înainte de a se abona la tejghelele pentru copii, femeile chiar cheltuiesc bani pentru propriile mici plăceri. Ulterior investesc totul în plăceile lor.

Citea. Cumpăra cărți și cel mai frumos cadou conidera un best seller, nu jumătate de litru de parfum eficient de simulat miros de pipi-caca și lapte acru. Citește și acum, trei povești pe seară, nu o carte pe lună.

Era interesantă, avea un umor superficial, dar binevoitor, nu impregnat de ranchiună și nemulțumire dospită. Ușoară. Era. Acum pare o strună întinsă-întinsă. Gata să plesnească dacă cea mare bagă un cui în priză, cade din leagăn cel mic, varsă farfuria cu supă, și-o pune pe cap, mai desenează odată cu carioci peretele din salon, aruncă telefonul sau telecomanda în lavoarul plin cu apă și câte și mai câte mai gogonate.

Părea mai suplă, nu neapărat mai slabă, dar mai ușoară și cu mușchii mai supuși. acum se teme să se scuture nesocot, să nu curgă dintr-însa ori să se destrame toată.

Avea manicură, poate si pedicură, sprâncene arcuite, bine conturate, dacă nu de salon apoi măcar făcute în voie și cu plăcere acasă. Acum abia de reușește să-și roadă unghiile în dinți, drept că sterile de atâta spălat călcat și dezinfectat.

Dânsa se uită la mine. Tot ctitic. Normal. Eu seara arăt mai prost ca dimineața. Obosită. Flămândă, că-s la regim, lua-o-ar naiba de grăsime abdominală. Bagă un gând de genul: ”Ai încredere în ce-ți spune inima, căci mintea e mereu fricoasă” Firește. Cultura mea generală tot se limitează la postările din rețele, așa că răspund pe aceeași lungime: ”Uneor e necesar să dai o lovitură plină de nebunie, ca destinul să se pornească iarăși din loc.”

Se uită la mine ca în oglindă.

***
A doua zi în ograda școlii văd un bărbat bătător la ochi, proaspăt ras, la patru ace, se înghesuie în câdrul de muieri, nedormite, dar stăruitor fardate, să ascundă orice urmă de oboseală; cu fata ei mai mare de mânuță, o conduce spre ușă, o pupă dulce. Zâmește cald. Dânsul arată evident avantajat, cum n-ai da cu sarcinile unei femei echivalează cel puțin o pereche de ani în război ori la răcoare. Spania de la Războiul Civil al lui Franco, n-a mai cunoscut vărsări masive de sânge decât la Coridele de boi, cetățenii în marea lor majoritate păstrează o relație cordială cu legea, așa că bărbatul acesta, cu gulerul călcat de mâinile ei sterile, arată enervant de bine, după părerea mea și a altor femei stăruitor fardate.

Nunta din Catral

ACESTA A FOST CEL MAI STRANIU LUCRU DIN CÂTE AM FĂCUT PÂNĂ ACUM. SÂMBĂTA TRECUTĂ AM FOST LA ACESTĂ NUNTĂ ÎN CALITATE DE MENAJERĂ :). NU ...