vineri, 13 septembrie 2013

VIN de acasă


Vameșul se oprește în ușa compatrimentului. Copiii nu încetează să se zbenguie nici sub privirea lui aspră. Sar ca două mingi de gumă de pe o cușetă pe alta, apoi jos și înapoi pe cușete. Pe masă încă n-au ajuns. Geamul, Slavă Domnului, e închis în vamă. Îi întind trei pașapoarte albastre si trei carnete de reședință. Răsfoiește toate paginile, o citește pe cea cu poza, se uită în ochii mei. Chiar îmi place să trec frontierele, rar când un bărbat străin se uită atât de lung în ochii mei și nici nu-mi trece prin gând să-mi feresc privirea.

-Arme, droguri, valută? Ce aveți de declarat? eu așa-s de necăjită de zburdatul acesta fără capăt că nu mă prind la glumă.

-Da, o sticlă de vin.

Pe dânsul îl jignește gluma mea. Măsoară geanta cu privirea-i polizată de experiență, ca razele Roengen,

Da chiar ce prezent mai poți duce din Moldova decât ciocolate și vin? Vinul e ieftin și bun, ciocolatele încă nu-s contrabandă, dar nici pe orice gust. Suvenire hand made - odată și nu oricui. Unora le par meșterite în subsolurile chinezești. Goblenuri de la Luca-S.  Bliduri de lut. CD-uri anticariat de-ale O-zone ori muzică buna de-a Zdobilor. Mieeeeere. Cărți, exclusiv pentru sine și mai bine românești.

***
Nu-și dezlipește privirea de la fermoar, cred că-l sfredelește dilema lui de serviciu: a deschide sau a nu deschide.

- Unde plecați?

- ACASĂĂ! strigă Mihăieș.

și Iana:

- ACASĂĂĂĂ!

- În Spania, răspund eu.

- Mergeți în vacanță?

- Nu. ACASĂ, zâmbesc eu.

***

Venim și noi în ospeție, cât are cine ne pune o sticlă de vin și o pungă de dulciuri în geantă, căci pe urmă cine știe dacă și cum va mai ajunge vinul moldovenesc în Europa.

miercuri, 11 septembrie 2013

Mama-i tare mândră de tine

I-am pregătit o rochiță albă pentru prima zi. Las` s-o faca praf și pulbere, m-am gândit. Numai o zi e prima. S-a trezit ca o pisică șifonată, s-a uitat cu un ochi semideschis la dantelă, poate i-o fi plăcut, dar parcurge o perioadă de negare iremediabilă, așa că s-a stropșit :

- Asta, nu!

Eu mă gudur pe lângă dânsa, ca pe langă un oușor clocit, ”dar poate...”, ”dar dacă...”, sincer, cu nimeni nu-mi irosesc atâta orgoliul și cine se apucă de călcat rochii volănate cu un sfert de oră înainte de ieșire. Sfertul de oră ajunge lejer pentru degun cu desene animate, căci pragul casei noastre e-n pragul grădiniței.

Așa că mă aliniez resemnată, ca vânzătoarea ce vrea să-și vândă marfa cu termen scurt de valabilitate, lângă dulapul vraiște:

-Asta?

Uneori am impresia că-mi seamănă mai mult decât partea mea stângă cu dreapta. Nu se uită, dar cred că-mi intuiește nervul  la capătul răbdării:

-Da.

Calc. Repede-repede. Ea mănâncă tăiței cu crenvurșt ras și smântânică. El, ca un copil obișnuit, lapte cu cereale.

Ieșim ca trei săgeți scăpate din arc. Îl petrecem pe badea la colegii lui, rânduiți în așteptarea profesorului.
Așteptăm cumincioare să intre cei de patru și cinci ani, ne luăm de mâini și înaintăm spre clasă, Profesorii observă oaspetele cel mai mic ș-o salută. (Noi azi mergem la întâlnirea individuală cu profesoara, o să stăm numai jumătate de oră, ea poate crede că așa va fi în fiecare zi.)

Îmi strânge două degete cu mânuța umedă și moale:

-Mamă, mie nu mi-e rușine și n-am să plâng.

Of, dar eu îmi mușc colțul buzei, că mă înec în noduri.

- Mama-i tare mândră de tine, pui scump.


Nunta din Catral

ACESTA A FOST CEL MAI STRANIU LUCRU DIN CÂTE AM FĂCUT PÂNĂ ACUM. SÂMBĂTA TRECUTĂ AM FOST LA ACESTĂ NUNTĂ ÎN CALITATE DE MENAJERĂ :). NU ...