joi, 2 mai 2013

Sper, dar încă mă doare






De la ultimul mesaj cu genericul ”Dragă Petre…” a trecut suficient timp ca Lina să nu se mai împiedice de numărul lui, ori de câte ori pune mâna pe telefon. Nu s-au mai văzut nici întâmplător. Ar putea chiar să-l șteargă din memorie. A telefonului firește. Dar, cum n-are atâta putere asupra propriei memorii, l-a lăsat, să-și antreneze voința. Timpul e atotputernic. Și-a făcut o listă de planuri, în cap și pe ultima pagină a cărții pe care tocmai o citește, se consolează cu ideea că sfârșitul vine, să-i cedeze locul unui început.
Într-o cameră slab luminată de pe Drumul Viilor, ceasul de pe noptieră arată 22:23, lângă 55 de pagini citite, două hârtiuțe de la Paracetamolul înghițit. Un pahar de ceai rece, floare de tei cu mentă. Dacă nici pastila n-ajunge cu efect, se anunță o noapte pe pereți. Ar suna-o acum pe Diana, să-i ceară o programare pentru prima oră, da-i 22:30. Oare de ce dinții încep să doară după ce clinicile își încheie programul și neapărat sâmbăta ori duminica? Subiectul cărții începe s-o irite, are impresia că pe toți eroiii îi dor dinții. Pornește chatul. Se încară de tupeu s-o abordeze pe Diana aici, la urma urmelor rețeaua își are propriile norme de etichetă. Primește neîntârziat răspunsul: ”Acuș o să-ți treacă. Mâine dimineață te aștept.”
Degetele Linei flanează pe ecranul tabletei, ca picioarele unei balerine amețite, îi mai scrie Dianei un mesaj și se covrigește în fotoliu.
***
Victor virează pe Calea Moșilor. La 22.23 sunt 19 grade afară, pe spidometru - 55 de kilometri la oră. O siluetă în impermiabil roz scurtează dâra de lumină, proiectată de farul stâng pe asfaltul crăpat. Nu pricepe dacă stă ori vrea să traverseze. Încetinește. Duduia de cea mai veche profesie pășește pe loc. La fel și pe drumul vieții lui; mai des din astea, gata să i se arunce pe capot, i-au retezat pofta de o relație serioasă. Viața lui se împarte între două categorii de prieteni. Cei împovărați cu griji frumoase și cei care petrec prin cluburi în aventuri de unică folosință. Mai des printre cei din urmă, speră  să treacă în prima categorie.
Parchează unde o fi. Intră în alimentara de sub balcon, cumpără cina cea de toate zilele a holteiului: pastrama, caș, ouă, pâine ș-o bere nefiltrată. I-i în cot de replica vânzătoarei obosite, referitor la indecizia lui, mai cere o bere, căci cine știe ce-i va trece prin minte până la etajul trei?
Deschide ușa în întunericul singurătății lui. Aprinde lumina în salon, lasă cumpărăturile pe masa de la bucătărie, pornește laptopul și lumea virtuală.  Pentru semifabricate și tartine urăște cel mai mult această libertate, dar, odată ce gustă din berea spumoasă, o reconsideră. E obosit și băutura rece ajunge la cap înainte de stomac. Trebuie să aibă măcar calitățile acestei beri femeia pentru care și-ar sacrifica ritmul. Să-l destindă și să-l amețească de la primul contact.
Citește știri, nu merg cu bere, nici fără asemenea știri nu merg. Coboară cursorul lent pe peretele plin de bancuri, muzică și gogomănii. 1724 de friends. Când s-a adunat în contul lui, pe lângă cei trei oameni cu care realmente comunică, atâta plebe guralivă? Alerta scurtă de mesaj îl abate de la gânduri existențiale:
” sper, dar încă mă doare.”
Victor citește: Lina Verdeș. Nu-l mai supărăr spam-ul publicitar, nici acostările intenționate și niciodată n-a sufetit de exces de curiozitate, dar apasă pe info, că nu-i vede poza de profil. Gol. Un singur album. De crini. 136 de poze. Le privește, citește descrieri și unele comentarii, îi pare familiar felul ei de a observa lucrurile și unele ipostaze ale realității. Ironică, oleacă vulgară din intenția de a părea directă. Sensibilă și fină.
Victor: Mai esti aici?
Lina nu răspune. Victor trece în baie, să pornească mașina de spălat. Aude semnal de mesaj. Apasă butonu, se întoarce la stăpâna crinilor.
Lina: Nu era pentu tine mesajul. Scuze.
Victor: Mătincă bei bere ca și mine.
Lina:  Nu, efectul analgezicilor.
Victor: Încurajator că nu-i fragment din vreo confesiune melo-dramatică.  Frumoasă colecția. Ești fotograf?
Lina:  Nu. Pasiune.
Victor: Și ce ziceai că te doare?
Lina:  Nu contează. Scuze de deranj. Noapte bună.
El nu răspunde, apucă din nou sticla, se simte trimis la mama dracului, și nu se dă dus. Mai ales că are orgoliu și încă oleacă de bere. Nu i-e somn și chiar are chef de vorbă cu o femeie care pricepe mai mult de-o boabă în fotografie. Așa că-i scrie:
Victor: O fi noaptea ta de ”Nu”, dar vrei să ne vedem? [...]  Mâine. Că logic ar fi sa ai o zi de ”Da”?
Lina uită în care parte o doare, mai citește odată mesajul. Nu se poate! adica e cu putință, dar parcă lucrurile acestea se fac mai pe-ndelete. Lumea comunică un timp precaut, face schimb de poze, să nu se sperie unul de celălalt off-line, apoi își dau întâlnire prin vreo ceainărie, peste puterea buzunarelor lor sau în vreun club unde nu se aude cine și ce spune de la decibelii înebuniți, să descopere, într-un final ”fericit”, că detestă parfumul unul altuia.
Lina:  Măritată și foarte ocupată.
Victor:   Minți. Femeile măritate la ora asta suspină de plăcere în brațele soțului.
Închide. Și așa a insistat mai mult decât îl definește. O fi având nevoie de timp, să-i asimileze obrăznicia. Are s-o caute mâine, dacă nu-i trece pofta, odată cu efectul tăriei.

Nunta din Catral

ACESTA A FOST CEL MAI STRANIU LUCRU DIN CÂTE AM FĂCUT PÂNĂ ACUM. SÂMBĂTA TRECUTĂ AM FOST LA ACESTĂ NUNTĂ ÎN CALITATE DE MENAJERĂ :). NU ...