joi, 14 februarie 2013

până la nori


La ce bun să-ți spun în două-trei cuvinte lucruri dinafara cuvintelor și a rațiunii, și a realității?

În această dimineată, ca la fiecare 7.00 al fiecărei zile, ciufulită, șifonată, cu un ochi semi-deschis și cu altul privind ultimele scene de vis, mă trezesc ca o iubire a cuiva. Îți sunt tare recunoscatoare pentru senzația aceasta. Ție.

pentru că lumile noastre există una pentru alta și una în alta, chiar și în pană de conexiune,

pentru că sunt liberă, cum nici eu nu mă bag în sufletul tău. Am acolo un loc. Locul din suflet durează mai mult ca orice iubire.

Când ți-am spus prima dată Te iubesc, mi-ai cerut să ți-o repet peste măcar încă cinci ani și apoi peste încă cinci și să-ți mai repet cu fidelă periodicitate, până când tot ce va rămâne din noi, se va ridica în opt nori albi, ca opt litere stângace: Te iubesc.

Sunt o bancă de gânduri nespuse, ca să nu zic un mormânt din care nimic, niciodată n-o să reînvie. Zgârcită la alintări, reținută la reproșuri. Dar te iubesc azi și-ntodeauna, până la nori...

duminică, 3 februarie 2013

Melc încăpățânat

Urmăresc din spate un Renault Кoleos, cum trage pe dreapta și parchează lateral, pe trei metri. Ca la carte. Expir tot aerul din plămâni de admirație. Deduc că la volan stă un nene burtan, care conduce de la 12 ani. Ah, greșesc. Coboară o duduie pe tocuri, subțirică, de-ți vine să crezi că nu ea învărte volanul, ci volanul o clatină pe la curbe după buna sa voie.

***
De două luni vecinul de vizavi își însoțește copii la școală, antrenamente, în parc la jocă. Cu sticla de apă în mână și gențile lor în spate. Lucru pe care anterior, îl făcea numai soția. Presupun că-i o jetvă a crizei, ca mulțimea de spanioli în șomaj. Iarăși eroare! După ultima chimioterapie i s-a schimbat vădit culoarea tenului și și-a ras puținul păr rămas.
Se bucură de compania copiilor, cât îi mai ajung puteri și suflare.

***
La bar un tânăr și o tânără servesc un cortado și un Mahoo. Intuiesc că-s la prima întâlnire, ori sunt colegi de serviciu din Banca de alături, ori soți, amanți, frați, cumnati. Greșit intuiesc! Tânărul achită berea și jamonul, își ia rucsacul si pleacă, fără a-și lua rămas bun de la nimeni. Deci nici măcar nu se cunosc.

***
Vecina de la colț are terasa plină cu ghiveciuri de lut. Numai într-unul se văd cîteva fire de verdeață. Înțeleg că-i mare amatoare de plante de cameră.
Vecina din dreapta mi-a apostrofat că Luicy crește legal în acel ghiveci Marijuana pentru uz propriu. De- aproape se vede mai bine.

Cu toată rușinea, intuiția mea și prima impresie nu costă nici o para chioară, darămite o ceapă degerată.

Și acum despre cu totul altceva:

Am googlit. Am citit toată mizeria...

Eu judec oamenii după senzațiile mele, nu  după impresiile altora.

Și sunt o femeie fericită. În casa mea am dragoste de dat și dăruit (cum zic spaniolii),  pentru că nu permit să-mi influențeze atmosfera nici un aer străin. Nu mă iau după capurile altora, nici dacă-s mai pline, mai bine coafate, ori cu mai mult păr. Imediat ce simt pericolul, mă închid ca melcul în cochilie. Din fericire, mi-am trăit viața cu coarnele-n vînt, nu în întuneric.

E adevărat că uneori greșesc în calcule de deducție. Nu. Nu mă dezamăgesc. Ca să existe dezamăgiri, mai înainte ar fi trebuit să existe amăgiri. Evit să mint și să mă mint. Orice lucru poate fi reparat, cât îmi ajunge vână să-mi recunosc greșeala, să regret, să iert și să cer iertare.

Cred sincer că nimic pe lumea asta nu-i mai scump ca oamenii și timpul, că nu face să rănești pentru principii, interese și beneficii, dacă n-ai fost rănit. Tot răul, chiar și cel neajuns la țintă, se întoarce ca un bumerang.

Eu prețuiesc timpul și iubesc oamenii. Cred în senzațiile mele și mă încăpăținez să nu mă las influențată de impresii străine.


Crede-ma

Din tot ce s-a întâmplat în primul nostru an cel mai bine țin minte cum ți-am spus Te iubesc. Iar tu ai zis că dacă o sa repet aceste cuvi...