joi, 27 septembrie 2012

23 de ani de ocolire a unei probleme


23 de ani se rezolvă o problemă în RM, de dragul rezolvării, nu de dragul unei soluții. Dă semne s-o mai țină așa încă vreo 23 de ani tot de acelaș drag, evident, fără rezultate. Ritm sugestiv; cu acest ritm  merge țara spre (nici ea nu știe care) țintă.

Între timp: polemici, proteste, greve, revoluții, martiri și iarăși polemici, proteste, vorbăraie, etc - un cerc vicios - capul își îngite coada.

Chestiunea Limbii de Stat pare o țâță nesecată, care întreține clasa politică moldovenească și un semn de vădită impotență. Ori, cum se poate de explicat atâta efort consumat în van, și o lege neterminată în tocmai 23 de ani? (Dacă e moldovenească, de ce se scrie cu alfabet latin? Dacă se scrie cu alfabet latin, de ce-i moldovenească?) Să șie... - Filosofie scăpătoare de responsabilități.

Demult a trecut de majorat copilul care s-a născut într-un an cu pătimitul Articol 13.  Partidele si-au schimbat numele, sidlele, interesele și membrii, dar problema limbii rămăne sursă sigură de inspirație în politica Moldovei. Articolul 13 naște și azi programe electorale, idei, ideologii, platforme și o imensă grămadă împuțită, bună de răscolit și de atras atenția de la problemele vitale a le moldoveanului. Dacă ajunje periodic să se deplaseze pe un plan secundar, imediat se lansează în avanscenă vreun ingenios ”bine intenționat” s-o reactualizeze. Cu două brațe de strujele pe foc - metafore deocheate, viața merge înainte.

Poziția oamenilor de știință, care s-au revoltat împotriva glotonimului de limbă moldovenească (din Europa Occindentala (C. Tagliavini, E. Coșeriu. V. Rusu, Gh. Mihaila s.a.), din Rusia (R. Budagov, S. Berstein, Raimund Piotrovski s.a), din Ucraina (S. Semcinski, Gh. Jernovei, Gr. Bostan s.a.), din R. Moldova (N. Corlăteanu, S. Berejan, I. Ețcu, T. Cotelnic, V. Melnic, A. Eremia, N. Matcaș, I. Dumeniuc, Al. Dîrul s.a.), a trecut ca un nor de fum peste mințile politicienilor, neluată în seamă. La ce bun? Dacă orice cioban are dreptu să se dea cu părerea în acest domeniu, dar mai grav e că are și dreptul să se ocupe de legislația lingvistică. Cu un vot de poantă, să genereze o eroare, să susțină minciuna.

Rușii aleg cursuri de Română, nu de moldovenească. Țăranilor și bătrânilor, care trăiesc din pachetele de la Italia, Spania și Portugalia, demult nu le mai pasă cum se numește limba, rămân la părerea că e mai important ce pun pe ea.

Pentru a schimba ritmul de evoluție a acestei țări, trebuie să se legalizeze un adevăr, fiecare trebue sa se ocupe de treaba sa și să nu răscolească unde nu-i fierbe oala.

miercuri, 19 septembrie 2012

Pentru două pâini



Luni dimineață am stat în vreo patru rânduri: la bancă, la librărie, la farmacie, în supermarket. Câte cinci minute. Lunea așa-i. Lumea știe că-i așa. Dar nici de  gând să-și anuleze treburile pe alte zile ale săptămânii. Nu suport cozile, însă cu ce-s mai bleagă ca lumea, și de-al cui drag să-mi bulversez orarul? Am învățat să le respect cu răbdare de mucenică. Partea bună-i că mereu apare vreo cucoană cunoscută, dornică să-și împărtășească secretele matinale. Ne îndreptăm brațele încrucișate una către alta, ca antenele parabolice fără conexiune, fiecare vorbește despre ale sale, refractară la deșeurile informaționale, care n-o privesc.

În supermaket, serveau două casierițe, încă amețite de somn, sau neîntoarse din week end. Lumea înțelegătoare. Nimeni nu le mâna, iar dânsele, mulțumite, împărțeau  zâmbete gratis. Cu gândul la ale mele și la o eventuală companie de scărpinat limba, încercam s-o țin pe Iana aproape, că de plictiseală începuse să revoluționeze ordinea mărfurilor pe raftul din preajmă. O amică îmi zicea odată: ”Prefer să suport foame, decât să merg cu coiii la cumpărături.” Ah! și eu prefer, dar cu mine aș mai băga în pământ trei guri. Mai grav e să  observ că în ultimul timp, din tot ce prefer eu, foarte puține lucruri concordă cu preferințele altora.

La un moment dat vad cum casierița din față își scurtează zâmbetul, adresându-se către un moșnegel cu două pâini: 

-      Dumneavoastă cavalere, trebuie să prindeți rând, treceți vă rog la coadă. 

-      Dar… numai două pâini. 

-      N-are nicio importanță. Trebuie să-i respectați pe ceilalți.
Mie mi s-a făcut milă de moșnegel. Mai să sar cu replicile de acasă: ”Nu vă e rușine! Vă bateți joc de sărmanul om bătrân. Pentru două pâini.” Caut în jur, către cine să-mi îndrept discursul: o băbuță încovoiată, o femeie însărcinată, alta cu copil în brațe, un domn în cărucior și eu cu Iana. Moșnegelul deja trecuse la coadă cu pâinile sub braț, rușinat, fără a se oftica, ca un copil mustrat pentru poznă. În două minute, i-a venit rândul și a ajuns iarăși în fața caseriței (bine-sănătos). Dânsa i-a zâmbit dulce, de parcă-l vedea prima dată în dimineața asta și în viața ei.

luni, 3 septembrie 2012

Nostalgii după adolescență


Statisticile arată ca de unu septembrie, nu prea găsesti bere prin magazine. Nici nu mă întreb cine cumpără mai mult, părinții sau odraslele revenite în lumea cunoștințelor, se vinde mai mult tutun și alte lucruri interzise minorilor, dar tocmai pentru că-s interzise, Slavă Domnului! nu se stie cât și cui i se vinde. 

Așa m-a copleșit o nostalgie de dimineață, după anii de școală și de liceu. Amintiri de tot felul. Cum mâncam toată clasa dintr-o pâine și mușcam dintr-un măr.  Ne băteam cu frunze uscate sau cu bulgări de zăpadă, cu branzici dulci sau cu noroi. Chiuleam în masă de la ore, ne întreceam la scuipat, copiam. Despre încăierări cu vânătăi, capuri sparte, despre cum băieții furau spirt din laboratorul de chimie și până la sfarșitul lecției nu mai aveai cu cine vorbi, cum umpleau WC-ul de fum în pauza mare. Despre tocit la lumânare (în celebrele vremuri  de deconectare a luminii), excursii, serate, concerte. Despre prima dragoste, cu mesaje stângace pe pereți și garduri, despre primele dezamăgiri. Prietenii legate pentru toată viața!


Lăsând la o parte cei șapte ani de puțină educație de acasă, școala te învață aproape tot de ce ai nevoie în viață:

să scrii și să citești

să calculezi și să planifici

să lupți și să reziști

să iubești și să urăști


De la înălțimea anilor cu fire cărunte se judecă altfel despre bine și rău, se născocesc fraze înțelepte greu de crezut, se minte chiar că cineva a fost mai bun, dar mă îndoiesc că-i posibil de contrazis că adolescența-i cea mai grea vârstă.
E vârsta spiritelor turbate, când te crezi buricul lumii și o vezi sub nivelul gleznei. Vrei să zbori să sari cât se poate de sus, dar de cele mai dese ori te pocnești cu capul de tavan, și prinzi a înțelege că toate au o limită. Sunt ani de îmblânzire a orgoliului și a egoului, când între mărinimie și cruzime nu există hotar. Când te încumeți să faci nebunii de care nici nu crezi că ești în stare. Îți poți permite orice tâmpenie, protejat de imunitatea vârtstei. E vremea tentației irezistibile de a încălca toate regulile și restricțiile.

Numai în adolescență mintea găseste în corp mai multă energie decât are nevoie să se manifeste. Se crede sincer că totul e posibil și pe puteri.
Îți dai seama că ai un preț și cât te costă să-l menții.
Îi poți spune oricui tot ce crezi despre el, fără a te gândi la consecințe, interese și la faptul că tu însuți ești zilnic o victimă a insultelor verbale.

Într-un stol de rățuște urâte fiecare se simte cea mai urâtă rățușcă, sensibilă la degetul ațintit în spate și la șușoteala ironică. Evident că fiecare are momentul său de protagonizare a acestui scenariu dur și nimeni nu-i iertat.
Tot ce faci și tot ce simți e sub semnul UNU.
Cauți obsesiv libertatea și ești lăsat să crezi că ți se permite să faci tot ce îți dorești, până când te ciocnești de adevăratele probleme.
Înveți să te îmbraci, descoperi că ai gusturi.

Sunt anii în care încă nu poți câștiga bani, dar poți aduna minte, care ulterior îți va fi de folos pentru a agonisi avere.

Important e să ai pe cineva aproape, să te înțeleagă și să te susțină, cineva care la aceeași vârstă trăise și simțise aceleași lucruri. Să te mustreze pentru faptele rele și să te stimuleze pentru cele bune. 

E greu să treci cursa aceasta cu obstacole fără a-ți leza spiritul, dar oricine ajunge la finalul ei, fără mari eșecuri, se poate considera un învingător.

Nunta din Catral

ACESTA A FOST CEL MAI STRANIU LUCRU DIN CÂTE AM FĂCUT PÂNĂ ACUM. SÂMBĂTA TRECUTĂ AM FOST LA ACESTĂ NUNTĂ ÎN CALITATE DE MENAJERĂ :). NU ...