sâmbătă, 21 iulie 2012

Dragostea... ca fumul de țigară



În ultimul timp citesc numai de dragoste.

Da ce-aș mai putea citi? Politica spaniolă nu mă interesează, de cea de-acasă am rămas în urmă, de modă nici nu mai vorbesc la ce distanță-s, de gătit m-am săturat, pentru tematici mai serioase am pierdut interesul și forma.


Parcă am scris odată o parabolă. Cred că intuiam, dacă încă nu înțelegeam clar, că dragostea-i diferită precum oamenii.

Oamenii iubesc diferit, dar cel mai interesant este să observi cum evoluează felul fiecăruia de-a iubi în timp.
Eu cred în iubire și recunosc că acesta-i unicul sentiment în care cred, fără a căuta dovezi de reciprocitate.

Am o prietenă. Ana. Ea-i asa cum mi-as dori să fiu eu. Poate și dânsa își dorește în adâncul sufletului să fie ca mine, dar nu arată și, până una alta, pare chiar foarte armonizată cu propriul  fel de a fi - LIBERĂ și FERICITĂ. Ana fumează.

Nu știu din ce motiv, într-o zi mi-am amintit-o cum fuma acum cinsprezece ani. Nervoasă, fricoasă. Mereu aveam impresia că țigara-i provoacă tremuriciul. Poate tremura de frig, emoții, foame, că eram studente, vesnic subalimentate. Studenția noastră a coincis cu perioada rafturilor goale, cozi nocturne la Pâine, când părintii își trimiteau odraslele la Chișinău  cu 20 de lei până la bursă, nu cu carduri și conturi bancare. La douăzeci de ani Ana iubea cam tot așa cum fuma. (Cer scuze pentru stângăcia comparației și rog să nu fie luată în nume de rău.) Vulnerabilă și fricoasă. Unde-o prindea vremea. Împușca, dacă n-avea nici un ban în buzunar. Trăgea două-trei fumuri din țigară străină. În pat, înainte de somn.


Timpul a modelat esența și caracterul Anei. A înțeles că are dreptul la plăcere, fie și viciată. Până la urmă fiecare se omoară în felul său...

Ana fumează și acum. Diferit. Ca o cucoană. Fumatul ei, dintr-un remediu contra foamei și lipsurilor, s-a transformat într-un ritual divin. Și-l pregătește până în cele mai neînsemnate detalii. Nu fumează din mers, nici în WC-u, (să am pardon), nici la volan. Cumpără numai țigări scumpe. Își acompaniază dulcea amețeală c-o cafea buuună; la aer sau într-o încăpere ușor de aerisit; caută o companie intelectuală pe potrivă.
Iubirea de azi a Anei, numai nu-mi pot permite comparatia cu fumatul, e altfel decât la douăzeci de ani.


Oamenii iubesc așa cum se iubesc pe sine. Adevărul acesta goluț n-are nimic comun cu egoismul. Cum să le oferi altora ceea ce nu-ți poți oferi ție?

Ana iubește. Este LIBERĂ și FERICITĂ

miercuri, 18 iulie 2012

Nu-i mare treabă

Înainte de a mă căsători și înainte de a avea copiii mei, eram tare afectuoasă cu copiii altora. Mai ales cu cei de până la un metru, vorbitori de limba lor, dezinvolti și inocenți.

Savuram ocaziile de a lua în brațe un bebeluș, de a-i adulmeca mirosul de lapte, pipi-caca, vomitat-râgâit, de a-i atinge mânuța dornică să înclește degetul oricui, de a-i săruta obrăjorii moi.

Instinctul meu matern accelerat, înainte de-a afla că poveste-a cu barza i-o minciună gogonată, s-a trezit mai întîi față de păpuși.  

Nu-i mare trebă să crești un copil în era tehnicii digitale. Arunci rufele murdare în mașina de spălat, arunci terciurile prefabricate la frgider, de acolo la microundă. Plimbat, hrănit, plimbat. Între cărucior, țarc, leagăn, șezlong balansoar, premergător, scaun de masă, scaun auto, aproape că nu ții copilul în brațe. De-o dragoste să te numești mamă pentru o nimica toată, compensată de o grămadă de fericire.

Deseori mă gîndeam că aș înfia un copil sau mai multi, dacă Dumnezeu nu mi-ar da unul din sângele meu. Admiteam chiar că, dacă m-aș îndrăgosti de vreun văduv c-o casă de copii, aș putea fi o mamă vitregă NU ca-n poveste.

Sarcina și invaziile hormonilor, mi-au schimbat niște cheep-uri în creier. Un an de alăptat, scutece, orar adaptat la necesitățile și numai la necesitățile fiului meu, m-au făcut să înțeleg cîtă responabilitate, pe lîngă miros dulce sau acru, înseamnă un copil.

Dragostea față de copil nu vine odată cu laptele în țâțe, sentimentul sporește în timp. A crește un copil e mai greu decât să-l concepi și chiar mai greu decît să-l porți sub inimă nouă luni, pentru că niciodată nu ajungi să te multumești cu ceea ce faci pentru el și nu ai cum să determini dacă, ceea ce-i oferi, e suficient petru a-l face fericit pentru toată viața.

De la depresia postmaternală, răsărită pe fonul unui puternic sentiment de auto-învinuire, pornește totul. Neîncrederea, reproșurile și frica. Te sensibilizează și mai aprig realitățile mondiale nefaste: cataclizmele, tsunami, violuri, falimente, crize imobiliare și băncare; pe toate le asociezi cu destinul pruncului de la sân,  te sfredelește ideea că mai bine mai întarzia vreo două luni în burtă, ori și mai bine un termen indefinit... până s-or mai ogoi relele de pe mapamond. Că nu ești în strare, că nu faci față, că toate mamele sunt experte, mai ales bunicile, te inhibă, și te doare orice gând despre propria vulnerabilitate În loc de încurajări toate expertele își dau sfaturi, binevoitoare desigur, care de cele mai dese ori se bat cap în cap ori ca nuca de perete.

Așa că la nici două zile îți încolțește concluzia: Mă consider o persoană responsabilă, da nu în stare să mă responsabilizez pentru destinul oricărui copil.

Abia după un an împlinit cu adaos la greutate, alaptare, somn și scutece umplute după orar, capeti un gram de liniște și siguranță. Mai încolo îți revine autostima și încrederea. Și gândul nebunatic: "mare trebă să crești un copil în era tehnicii digitale... ".

luni, 2 iulie 2012

Iker și Sara. Victorie în numele iubirii.




Iker o iubește pe Sara. Sara-i cea mai criticata jurnalistă spaniolă, cea mai analizată și bârfită, cea mai invidiată și urmărită. 

Sara îl iubește pe Iker. Iker e cel mai simpatic și inteligent portar al timpului său, cel mai de succes căpitan. 

Sara și Iker fac cel mai frumos cuplu monden din Spania. Nu dau interviuri despre relatia lor, nu se afișează și nu-și joacă sentimentele la public. 

Sara a debutat la televiziune în 2008, an în care Iker a câștigat prima cupă europeană. Despre relația acestor două figuri publice s-a aflat la Mondiale, în 2010. Fără a face cel mai elementar exercițiu matematic, gurile rele au început a specula că pe Sara ar fi făcut-o jurnalistă Iker.

În 2010, de la prima prestatie nereușită a spaniolilor la Mondiale, presa străină, mai ales cea engleză, a pus ochiul său critic pe  jurnalista de 26 de ani, care transmitea reportajul său de lângă poarta căpitanului de 28 de ani, făcîndu-i ochi dulci. 

Iker a luat drept insultă personală toate acuzațiile și criticile la adresa Sarei. Echipa spaniolă de jurnaliști de la Telecinco, care a mediatizat Mondialele 2010 a jurat să nu divulge niciodată prin ce-a trecut cuplul. Oricine era întrebat de detalii, refuza să colaboreze, etalând dispreț față de mârșăvia presei galbene.

Un lucru este evident. Ambițiosul căpitan s-a încăpăținat să demonstreze că iubirea, mai tare decât orice dopaj, te motivează să învingi.

La Eurocupa 2012  s-a mers pe aceeași cale bătătorită. Internauții spanioli, partea cea mai rău intenționată a lor, au demarat în Tweeter un atac jignitor la persoana jurnalistei, modelându-i prin glumițe de doi bani o imagine echivalentă cu cea a blondei din bancurile consacrate.
Iată și glumele, traduse cat mai fidel, ca să păstreze umorul batjocuritor

 ***
-Sara, care e numărul unsprezece al englezilor?
-Eleven.
-Multumesc, Sara!
*
-Sara, cum iese echipa noastra pe camp?
-La pas.
-Multumesc, Sara.
 *
-Sara, ce crezi despre Bosque (Padure)?
-Eu sunt mai mult de plajă.
-Multumesc, Sara.
*
-Sara, cum îl vezi pe Torres?
-De departe.
-Multumesc, Sara.
*
-Sara, cum ti se pare pozitionată echipa noastră?
-Ieri noaptea mi s-a părut mai bine poziționată.
-Multumesc, Sara.
***
Jurnalistul Ramon Trecet, precum alte zeci de colegi indignați, au sărit în apărarea jurnalistei, asigurând că ceea la ce este supusă Sara nu-i decât MACISM REPUGNANT.



După finală  Iker i-a dat interviu Sarei, fără sărut și alte motive de bârfe. 

Scânteia din ochii lor încă mai scapără...

Crede-ma

Din tot ce s-a întâmplat în primul nostru an cel mai bine țin minte cum ți-am spus Te iubesc. Iar tu ai zis că dacă o sa repet aceste cuvi...