joi, 17 februarie 2011

dragoste de-o... rochie

... rochia mea verde de bumbac, cu bretelute si dantela, un pic mulata, cu trei falduri, cu fermoar in zona taliei- stanga, sau pate dreapta, nu mai conteaza, niciodata nu l-am folosit, stiam doar ca are un fermoar, oare de ce n-am nici o poza calumea in ea, asta-i unicul fragment: mi-am amintit vara in care am cumparat- o, Marea Egee, plaja din Paralia si cat de fericita am purtat-o indiscret de des, de parca n-as mai fi avut o alta haina. Verdele ei se combina cu putinul verde efemer din ochii mei. Ochii mei au vremea lor de verde - cand plang sau cand sunt fericita...

Am purtat-o si-n urmatoarea vara, mai putin, ca verdele s-a cam sters, dantela s-a rarit de-atata spalat.

Inca peste un an am carat-o cu mine peste mari si tari, ca sa mi-o pun numai pe-acasa, sa-mi sterg in graba mainile umede de poalele ei, s-o expun la prinderea gloantelor de ulei evadate din tigaia incinsa, sa trec cu ea peste podeaua prafuita, cand m-aplec sa dau cu mopul pe sub paturi.

Acum vreo luna imi revizuiam garderoba - procesul boarfelor, "asta mai merge, asta -nu!" am dat si de ea, mi-am tras-o spre nas, cautand miros de Mare, eh! care mare? aduce numai putin a suavizant "Bosque verde".
Fara s-o imbrac decid sa-i mai dau o sansa - o vopsesc!
A doua zi de dimineata ii fac lista de cumparaturi lui Vitalic: "asta, asta, asta... si o vopsea de haine - bumbac. VERDE. Uita-te-n ochii mei. Iat-asa!" El zimbeste: "Asa nu-i!" , "Atunci de care-o fi , dar nuanta verde..."
Vine seara si Vitalic scoate din pungi cumparaturile "Uite asta si asta, si asta, si vopseaua... verde nu era, am luat albastra." Iarasi eh! Sa fie albastra dara...

Urmatoarea dimineata o incep cu studierea instructiunilor de colorat haine. Constienta de faptul ca mereu nu iau ceva in seama, mai citesc o data hartoaga. Pregatesc sa am totul la indemana si spor!

Abia cand am vazut-o spanzurata pe funie, partial uscata, mi-am dat seama ca nu -i nici macar albastru asteptat (nemaivorbind de verde) - MAT MAT MAT... - o nuanta de calimara. Nu-mi merge, imi zic, o las sa-si ia aerul si soarele necesar, apoi o impachetez si-o duc la containerul de rufe pentru tarile africane. Cine stie, poate acolo o sa-si traiasca a doua viata pe-o fetiscana cu ochi... fericiti.

marți, 8 februarie 2011

joaca-te cu mine



eu scriu cu gandul la un singur om, adica fiecare post i se adreseaza unei persoane, care ma inspira sau ma provoaca cu fapta sau cu vorba, direct sau indirect, imi imaginez ca purtam o conversatie... Asa ma concentrez mai bine la ceea ce am de spus. Iata de ce uneori sunt coerenta si clara, deseori ma contrazic, alteori insist si argumentez idei pe care nu le prea impartasesc, uite si acum ma gandesc la cineva.

saptamana trecuta am intalnit in retea un personaj demult cunoscut, avea profilul partial privat si-a trebuit sa-i solicit un Add friend, ca sa i-l studiez. Dupa ce-am stabilit prietenia virtuala, m-am pus pe scotocit prin fotografii, albumuri, date personale, interese... Frumosssss. Goooooool! Adica el singur-singurel, "necasatorit", "interesat de femei"... Sa n-ai obraz... Are o fiica. Trebuie sa fie fata mare deja, sa-i ajunga pana la umar sau mai sus, o spendoare de copila, copia lui tata cu trasaturi gingase puerile-feminine, sa te tot mandresti cu ea si sa-i cedezi primul plan in toate pozele, tu sa stai cumintel si nerusinat de mandru pe planul doi, dar nimic, nici urma de familie, fiica... 

ce rost mai are ciuda mea pulsand in obraji si faptul ca unicul lucru pentru care s-a invrednicit de apelativul "tata" au fost cele unsprezece minute, ca la Coelho, in rest pe el nu l-a privit femeia care SINGURA a decis sa aiba acest copil, nici sarcina ei, nici chinurile nasterii, nici alaptat, nici schimbatul scutecelor, nici spalat, apretat, calcat, nici nopti petrecute cu copilul in brate, umbland ca bezmetica prin toata casa, nici aparitia primilor dintisori cu suferinta indispensabila, nici mucusori, febra, tusa, voma, diaree, constipatie, nici primii pasi, primele cucuie, primele cuvinte, primele pozne, nimic - nimic, el - SIMPLU - nu era gata sa-si puna pe umeri venirea acestui copil. Ea l-a vrut, nu are decat sa-l creasca, singura l-a vrut... lui nici nu i-a trecut prin cap sa-si puna cruce pe viata de celibatar. Chiar cat de usor e sa fii insensibil si iresponsabil... si ma irita pana la isterie expresia "i-a pus fusta-n cap", de parca la facerea unui copil participa numai femeia, de parca s-ar face din lut, ca Adam si Eva, sau in laborator, ca si clonii. Cand o femeie vrea un copil singura(cel putin una ca EA) merge si se insemanteaza artificial la o clinica incredibil de scumpa sau cumpara serviciile unui donator si cand un barbat nu vrea si nu-i pregatit sa aiba un copil, se protejeaza si o protejeaza, isi cumpara cel mai trainic prezervativ sau se castreaza, sau se incuie la naiba in casa, sa nu-l stie nimeni, sa nu-l vada nimeni.

ei dar nu asta mi-a umplut cupa maniei, ca nu-s Dumnezeu sa-l judec si nici far-de pacate s-arunc cu pietre-n el, ci faptul ca luni l-am trecut in prieteni, marti... ma invita sa ne jucam de-a "ferma", miercuri de-a "restaurantul", joi de-a Zuma Blitz, vineri de-a "mafia" si m-a scos din sarite, l-am sutat zgomotos dintre prieteni si m-am pus pe scris. Interesant, dar cu copilul lui s-a jucat vreodata sau macar si-a dorit vreodata sa se joace??? Pierd si eu timp in fata computerului,.. ma consolez cu faptul ca-i mai cu folos la computer, decat cu povestitul si barfitul la cafelute si ceisoare, cum le vad pe altele, ma straduiesc sa nu fie in detrimentul copiilor, sa nu le rapesc timpul si atentia pe care li-o datorez si incerc sa ma controlez, sa nu ma controleze el! Da cand ii vad pe altii mai obsesivi si mai posedati (ma refer la cei ce se joaca)... mi-e mila... in viata asta nu-i nimic mai scump ca  OAMENII si TIMPUL!!!

vineri, 4 februarie 2011

"da regina-i beata... goala"




tin minte mai clar ca primul sarut, ca prima banana sau portocala mancata, ca primii fulgi, sau primele flori culese, ziua sau mai bine-zis seara in care m-am imbatat prima data. Eram studenta, inca nu-mplinisem 18. Nu-i vorba, am mai gustat si pana atunci vin, dar nu stiam cum e sa fii turmentata. Intr-o buna seara am decis cu colegele de camera s-o facem lata. Duminica, tocmai ne intorsesem de pe la casele cui ne are cu gentile varfonate de bunataturi, cineva a adus si bautura. Am incuiat usa, am pus lucrurile la locul lor, am intins masa si am proptit sticla in mijlocul paradisului gastronomic. Ne-am asigurat ca usa-i bine incuiata si ne-am turnat cate putina tarie, foarte tare, din aceea care si cu multa mancare, ba chiar cu multa experienta, te incalzeste pe simtite. Efectul n-a intarziat deloc: bucuria nemotivata, retrasul in gandire si reactie, absenta in prezenta, moleseala si pasivitatea, neascultarea aparatului locomotor, alerta necontrolata usor-usor au pus stapanire pe mintea si organismul meu-victima. A urmat vorbaraie de femei ametite intai pe rand, cat ne mai auzeam, apoi toate-odata-tare, ca oricum n-avea sens ce ziceam, ris-cascat, muzica, dansuri si sarit pe paturi pana-n pod. Asa l-am vazut prima data pe Bachus si el pe mine, reintalniri ocazionale, sporadice s-au mai produs, dar relatii n-am stabilit si Slava Domnului, nu zic, consum alcool cu masura si placere, nu din nebunie si patima, da pana acum is atenta la cine ma urmareste si pana acum usa ramanea incuiata, caci bauta-n ochi straini ma simt ca si nuda - dezgolita de toate simturile mele bune...

odata, tot in studentie, stateam in statie, asteptam troleibuzul, am avut timp sa vad scena cap-coada. S-a oprit o masina luxoasa la trei pasi, usa s-a deschis c-o iuteala fortata, a iesit intai un crac gol, apoi al doilea, o mana s-a inclestat pe-o usa, alta pe capota si a saltat un trup vibrant de Doamna sau Domnisoara beata. Rinjitul impertinent - pe buzele ei deformate de rujul imprastiat, bombanitul neinteles, matahaiala din brate m-au dezgustat, mi-am dat seama ca toate (ba chiar toti) aratam la fel in starea asta, pana acum o vad, facand abstractie de rochia ei fashion, dezgolita de toate simturile bune... 

si ma gandesc la un lucru, copiii imita maturii, se joaca de-a viata celor adulti, iar cu timpul chiar le preiau comportamentul. E mai bine sa ne urmareasca in actiuni demne, frumoase, ca sa nu suferim tot noi cu anii...

Crede-ma

Din tot ce s-a întâmplat în primul nostru an cel mai bine țin minte cum ți-am spus Te iubesc. Iar tu ai zis că dacă o sa repet aceste cuvi...