vineri, 19 noiembrie 2010

barbatii tot sunt oameni

Când am acceptat că bărbații tot sunt oameni? Poate tocmai după măritiș.  

Nu-i vorbă, am crescut într-o familie completă, cu un tată iubitor, un frate protector, bunei generoși - familie obișnuită. Pentru mama prioritatea numărul unu mereu au fost copiii și pentru tata tot. Au trăit pentru noi, ca majoritatea părinților. Ne-au cocolit cu multă dăruire. Asta genereaza “un pic” de egoism în odrasle. Acum îmi dau seama că, ajuns-n majoratul căutărilor de sine, de dragoste și libertate, luam în seamă atenții care mi-ar fi înlocuit familia, sacrificânde-se neconditionat. Statisticile susțin, pe bună dreptate, că un procent impresionant de fete își caută soțul după prototipul lui tata, iar băieții după cel al mamei.  

Mama nu m-a învțat cum să cuceresc un bărbat, nici cum să-l iubesc, nici cum să mă fac indispensabilă. Răul cel mai rău e că nici Dumnezeu nu m-a înzestrat cu mare har în materie de seducție. Nu știu de unde am învățat; din filmele sovietice ori poate din cărțile cu idile din secole îndepărtate, dar tare anapoda comportament am mai avut în cei mai oportuni ani de iubit: egoism împletit cu superficialitate și aroganță. Părerea mea prea bună despre cât însemn printre muritori, mi-a pricinuit multe cucuie, dar le-a și și pus la locul lor pe toate: eșecurile, suferinta, depresiile, singurătatea - experiența bună și rea m-a transformat într-o femeie cu un gram de indulgență, multă rabdare și oleacă de omenie.

Bărbați compleți și absoluți, ca și femei de altfel, nu există; înalți , scunzi, slabi, grași, buni, răi, deștepți, proști, obosiți, harnici, leneși, bogați, săraci, mărinimoși, zgârciti, nervoși, flămânzi, însetați, beți, treji, glamuroși, transpirați, murdari, curați, simpatici, agresivi, inteligenți, politicoși, gingași, galanți, raționali, pragmatici, duri, posesivi, geloși, violenți, fideli, afemeiați și tot așa la infinit. De acord. Generalzările sunt un exercițiu de ignoranță, cum ar fi să imparți niște obiecte neînsuflețite în categorii sau clase cu trasaturi comune. Când vine vorba de oameni e cu totul altă gâscă, îmi amintesc fraza de serviciu a educatoarei fiului meu: “Fiecare copil e o lume aparte!”, dapoi un adult. Ei sunt așa cum sunt si noi suntem și mai și; neliniștea noastră eternă constă în a-l găsi pe cel potrivit, să-l iubim, nu să-l cucerim pe cel mai năzuit, ăentru a lupta o viață cu defectele LUI imposibile.  

Despre înțelegere între genuri nici vorbă nu poate exista - filozofie goală. Între bărbat și femeie nu există deloc rațiune, există numai emoție. Așa am fost făcuți și organizați să ne condimentăm conviețuirea; foarte asemănători, de la poluri diferite. 

Printre bărbați sunt mai mulți genii, dar și mai mulți debili, maniaci, schizofrenici. Femeile dau dovadă de mai mult echilibru psiho-spiritual. Ei nu suportă să-și consume timpul cu munci rutinare, mereu îs la vânătoarea de fapte mărețe, de parc`ar căuta să se întoarcă în fiecare zi acasă de pe linia întâi a vreunui front - eroi. Astfel cele mai notorii personalitati - masculi, genii, îsi duc veacul într-o mizerie împuțită, dacă n-au alături o femeie, să-i pună dejunul, să strângă masa, să spele și să calce, să facă ordine pe unde calcă EL.

Printre femei sunt o groază de madone răstignite pe crucea familiei, dar și o mulțime de zăpăcite, invidioase, geloase, ce nu obosesc sa-și tachineze obiectul interesului, să-l scurme și să-i macine creierii cu veșnica și inepuizabila nemulțumire, isterie, bârfe nefondate, pretenții, mârâială, sâcâialâ. Femeile uneori nu-s bune nici de-o simplă prietenie.

Zilele trecute m-a sunat o amică, aducându-mi o noutate, dintre cele “ale secolului“, că a întalnit pe cineva - tipaj de filme HOLLYWOOD-iene. Mi-am amintit reactia mea de când feteam împreună - gâdilici de invidie. Evident că nu numai pe mine, reprezentantă tipică a genului, mă definește slăbiciunea de a compara partenerii precum mașinile de lux sau boarfele și bijuteriile. Bărbații sunt afectați de acest viciu chiar mai pronunțat decât noi. Poate m-am copt, poate îmbătrânesc, poate am mai prins la minte, dar de data asta nu mi-a mai venit deloc gândul să-l compar pe soțul meu cu iubitul ei, nici nu-mi ajung cuvinte să explic de ce.

Mă distrează studiile despre convietuirea genurilor, despre arta de a cuceri femei/barbati, despre cum obții succes la femei/bărbați. În realitate, fiecare om nu are nevoie decât de un suflet-pereche și de dragoste. 

Găseste-l pe al tău și iubește-l să fie fericit numai cu tine.

Nunta din Catral

ACESTA A FOST CEL MAI STRANIU LUCRU DIN CÂTE AM FĂCUT PÂNĂ ACUM. SÂMBĂTA TRECUTĂ AM FOST LA ACESTĂ NUNTĂ ÎN CALITATE DE MENAJERĂ :). NU ...