sâmbătă, 23 octombrie 2010

cum a venit pe lume IANA


Ce repede mai trece timpul, Iana deja poarta rochite, articuleaza primele sunete si incearca sa faca primii pasi cu ajutorul nostru… Le-am scris la o saptamana dupa nastere un mesaj parintilor si Lidutei, in care le relatam amplu si-n culori cum a fost… o sa postez cateva secvente: E sambata, a trecut exact o saptamana de la marele eveniment. Mi-am mai revenit putin, imi pot strange gandurile si povesti linistita despre totate prin cate am trecut. Imi apare in memorie noaptea dintre sambata si duminica trecuta, 30-31ianuarie 2010, eram tare obosita, nu-mi mai controlam miscarile, greutatea burtii ma sufoca, dureri de oase, articulatii... Sambata de dimineata am fost in Torrevieja, la cumparaturi, aici acum e perioada reducerilor la haine si incaltaminte. Pe Vitalic nu-l prea animeaza ideea de-a hoinari prin magazine, abia de reusesc sa-l scot la shopping-ul vital… dar eu - femeie tipica, sunt atrasa de asemenea escapade, macar cu vazutul… Am trecut deci prin Kiabi in care intram de doua ori pe an, in ianuarie si august, pentru ca fac niste reduceri pe intelesul moldovenilor, de data asta ofereau 5 haine si o plateai doar pe cea mai scumpa. Asa am ales o scurta de iarna pentru Mihaita - verde, cu sintipon, impermiabila, moderna si calduta, lui Vitalic i-am luat doua plovere, Ianei i-am ales primul sau cadou - un sac de dormit si mie o haina de lana - parca e un trenci impletit, pana la genunchi, cu guler mare, cu nasturi si buzunare, comoda. Pentu tot am platit doar 24 de euro, fiecare haina costa 24 de euro, daca le-am fi platit aparte , ne-ar fi costat 145 de euro. Buna afacere!!! Ulterioram trecut pe la cabina telefonica, m-am plans mamicai de toate suferintele mele din sarcina, taticu era la Liceu, iarasi n-am avut noroc sa-l aud. La intoarcere, am mancat, Mihaita cu Vitalic au s-au culcat la amiaza, eu am mai facut putina ordine, cand s-au trezit nu-mi prea amintesc cu ce ne-am ocupat, cred ca am privit televizorul, nu mai aveam chef de iesit, eram imobila. Ne-am urcat in dormitor la culcare pe la 21.00, am mai stat la televizor, ai mei au adormit, iar eu am inceput plimbarile la baie peste fiecare 5 minute si scarpinatul, la a doua sarcina ca si la prima, tare mari mancarimi de piele am mai avut, incepand cu a saptea luna, groaznic… si nu mi-a ajutat nimic, nici baile dese, nici crema grasa, nici uleiul, mi-au trecut ca prin minune odata cu nasterea. Pe la ora 24.00 mi-au venit durerile, l-am trezit pe Vitalic, ne gandeam ce sa facem cu Mihaita de saisprezece lunite in caz de urgenta, ca ziua nu-i nici o problema, aveam cu cine-l lasa, iar noaptea ne era incomod sa deranjam lumea, reflectand asupra contractiilor de la prima sarcina, ca au durat aproape 24 de ore, am decis sa rabd acasa pana dimineata, ca sa-l putem lasa pe copil cu vecinii. Si asa m-am mai chinuit pana pe la ora 3, cand Vitalic speriat de starea mea, a insfacat copilul si l-a dus in toiul noptii la Almudena si Manolo, cu tot de ce avea nevoie, hainute de shimb, pampers, biberon si lapte, m-a condus pe mine la masina si ne-am pornit spre Vega Baja la maternitate. M-au internat imediat, eram dilatata deja de 6 cm., imi mai trebuiau doar 4 cm. sa nasc, mi-au pus monitorul sa supravegheze dilatarea si contractiile. Vitalic a stat mereu langa mine suportandu-mi eroic scancetul si nervozitatea. Ma simteam tare slabita de puteri. Imi sfredelea creierul un singur gand: Doamne, ajuta-ma si da-mi puteri sa nasc cu bine, ma temeam tare de moarte si nu-mi iesea nici pe-o clipa din cap copilul meu ramas in grija vecinilor. Cand s-a apropiat momentul mi-au rupt apele, contractiile s-au amplificat si a inceput chinul, Iana se misca foarte energic si nu vroia sa scoata capusorul, pe mine m-au intors pe toate partile, ca ea sa se pozitioneze corect pentru iesire, m-am asezat si pe scaun putin, dar ameteam si am revenit pe pat, eram extenuata si iritata. Matroana, de data aceasta foarte tinerica si cam lipsita de experienta, putin dezorganizata ma nelinistea si mai mult, pana la urma, aproape fara controlul ei, mi-a venit dorinta de a impinge si copilul a iesit pe neasteptate, n-au mai reusit sa ma duca nici in sala de nastere, n-au reusit nici sa ma taie putin (aici acest lucru e obligatoriu, ca leziunile sa nu fie exagerate). A venit pe lume fetita noastra iubita, IANA, la ora 6. 04 dimineata, insangerata si unsa parca cu o creme alba, mi-au pus-o pe piept si am sarutat-o, mi-au dat lacrimile si am inceput sa-i vorbesc, ea nu plangea, a tusit parca sa-si elibereze gurita, apoi i-am auzit si vocea. Lui Vitalic i-au propus sa ne taie cordonul umbelical, dar era asa de emotionat sarmanul ca n-a mai vrut sa participe la asemenea grozavii. I-au dat lacrimile. In timp ce pe mine ma coseau, i-au facut si Ianei procedurile necesare, i-au pus o vaccina, o vitamina, au cantarit-o si au masurat-o, avea 54 cm. si 4065 gr. Ulterior am trecut in sala de recuperare unde am stat in trei o ora. Mi-am pus fiica la piept, nu s-a lasat mult invitata, s-a agatat de san ca o experta, a mancata pana si-a mai revenit dupa calvarul prin care tocmai trecuse, in curand au inceput sa i se lipeasca pleoapele. Mie imi verificau temperatura din 10 in10 minute, cand s-au asigurat ca totul e in ordine ne-au urcat la etaj, in salon. Era deja ora 8, Vitalic a plecat sa-l ia pe Mihaita. In urmatoarele trei zile au stat fara noi, dar s-au descurcat de minune. Mihaita manca parca mai bine chiar decat cu mine, pentru ca era mereu in miscare. S-a distrat foarte mult, mereu fiind pe drumuri, veneau si ne vizitau de doua ori pe zi. Nu mi-a prea dus dorul, am ramas chiar surprinsa intr-o seara, cand, dupa ce au stat cu noi vre-o jumatate de ora, el s-a dus la usa, mi-a aratat din manuta “pa-pa”si a cerut sa-i deschidem, ca vrea sa plece, chiar ma facusem geloasa, cat de usor ma uita… spital asistenta a fost ireprosabila, curatenie ideala, mancare foarte buna, atitudine bunavoitoare, grija si atentie. Pe Iana zilnic au examinat-o pediatrii, cum starea ei era buna la trei zile am fost externate. Acasaa inceput o viata noua, deja in patru, un pic diferita si ne-a cam emotionat initial, ne uitam cu Vitalic speriati unul la altul si la copii, cu aeceasi intrebare in privire “Vom putea face fata? Dar timpul nu s-a oprit in loc si asa clipa dupa clipa am prins a intelege ca greul cel mai greu vine de la cap si daca ne vom domina situatia psihologic, fizic nici n-avem ce face. Ce repede mai trece timpul…

Crede-ma

Din tot ce s-a întâmplat în primul nostru an cel mai bine țin minte cum ți-am spus Te iubesc. Iar tu ai zis că dacă o sa repet aceste cuvi...